x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Live TEXT Război în Ucraina, ziua 85. Cel puţin 12 morţi şi 40 de răniţi în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 85. Cel puţin 12 morţi şi 40 de răniţi în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk

19 Mai 2022   •   07:46
Live TEXT Război în Ucraina, ziua 85. Cel puţin 12 morţi şi 40 de răniţi în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk
Sursa foto: Hepta

Joi, 19 mai 2022, este cea de-a 85 -a zi de război în Ucraina.

Update Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi alte 40 au fost rănite joi în bombardamente ruse intense asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei, deja aproape încercuit de forţele Moscovei, a anunţat guvernatorul regional, informează AFP.

Ruşii "au început să bombardeze de dimineaţă centrul regional, în mod aleatoriu, cu arme grele. Bombardamentele continuă", a anunţat pe Telegram Serghei Gaidai.

Potrivit lui Gaidai, majoritatea bombelor au lovit imobile de locuit, iar bilanţul s-ar putea agrava din cauza imposibilităţii de a inspecta zonele bombardate.

Primarul oraşului Severodoneţk, Oleksandr Striuk, a anunţat pe 6 mai că oraşul său este "aproape încercuit" de militari ruşi şi separatişti proruşi din Donbas, care încearcă să-şi impună controlul total asupra regiunii.

Forţele ruse "continuă să pregătească un asalt asupra oraşului Severodoneţk şi îşi intensifică operaţiunea în jurul Liman", alt oraş aproape încercuit, subliniază Institutul American pentru Studii de Război (ISW).

Severodoneţk şi Lîsîceansk constituie ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în regiunea Lugansk. Ruşii le încercuiesc pe amândouă, separate doar de un râu, şi le bombardează fără încetare pentru a epuiza rezistenţa şi a împiedica sosirea întăririlor.

Locuitorii din Severodoneţk nu mai au acces la apă, electricitate şi gaz de mai multe săptămâni.

Update Autoritățile de la Moscova vor să debranșeze Ucraina de la centrala nucleară Zaporojie, după ce au cucerit-o. Totodată, accesul la electricitatea generată de centrală este permis Kiev-ului doar dacă este de acord să plătească, a anunțat vicepremierul rus Marat Husnullin, citat de AFP.

"Dacă sistemul energetic al Ucrainei este pregătit să accepte şi să plătească, atunci centrala va putea lucra pentru Ucraina. Dacă Ucraina nu acceptă, atunci centrala va funcţiona pentru Rusia. Noi avem o mare experienţă în centralele nucleare, avem companii în Rusia care au această experienţă, nu există nicio îndoială că centrala de la Zaporojie va continua să funcţioneze", a spus acesta, în cadrul unei vizite în zonă. 

Update La Mariupol, operațiunea de evacuare a luptătorilor din uzina Azovstal continuă. Rusia susține că peste 1.730 de militari ucraineni, inclusiv 80 de răniți, s-au predat din oțelărie începând cu 16 mai.

Update In transee cu rachetele rusilor cazand neincetat

Update Parti dintr-un batalion al Brigazii 115 Ucrainene care a refuzat sa se predea la Severodonetk. Unitatea a trimis un mesaj presedintelui Zelenski. A fost ultima data cand soldatii ucraineni au mai fost vazuti. Severodonetk este sub controlul rusilor acum

Update Luptatorii raniti preluați din Azovstal sunt si ei tinuti in prizonierat

Update Interesant! Cum s-a desfasurat razboiul din Ucraina pana acum

Update O unitate Azov strange cadavrele soldatilor rusi dupa o lupta in regiunea Harkov. Comentariul care insoteste informarea este "noi ii onoram pe cei cazuti"

Update Blindatele rusesti continua sa cada in ambuscadele ucrainene. In imagini un tanc TA 52 distrus de o grupă Azov Nipru

 

 

Un tren blindat rusesc a fost aruncat în aer în Melitopol, zonă controlată de ruși

Luptătorii ucraineni au aruncat în aer un tren blindat care transporta trupe rusești cu ajutorul unui dispozitiv exploziv, în orașul Melitopol, din sudul Ucrainei ocupate, a anunțat miercuri forța de apărare teritorială ucraineană, potrivit Sky News.

Ministerul rus al Apărării nu a transmis nicio informație referitoare la acest atac.

Orașul Melitopol, din regiunea Zaporizhzhia, se află în sudul Ucrainei și este zonă ocupată de forțele rusești.

Apărarea teritorială ucraineană, ramura rezervistă a forțelor armate, a declarat că un dispozitiv exploziv a detonat direct sub un tren blindat care transporta militari.

Declarația ucrainenilor a fost publicată pe Facebook, fără a fi detaliate pagubele.

×
Subiecte în articol: Ucraina Rusia