x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Locul Franţei la ONU cedat Europei? ''Este stupid'', afirmă şeful diplomaţiei franceze

Locul Franţei la ONU cedat Europei? ''Este stupid'', afirmă şeful diplomaţiei franceze

29 Mar 2019   •   22:00
Locul Franţei la ONU cedat Europei? ''Este stupid'', afirmă şeful diplomaţiei franceze

Dezbaterile din Germania în favoarea unui singur loc european în cadrul Consiliului de Securitate al ONU nu sunt justificate, a declarat vineri şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, apreciind că ideea de a ceda locul Franţei în această perspectivă este "stupidă", relatează AFP.

"Nu se pune problema unui loc unic", a spus ministrul francez pentru mass-media care l-au întrebat cu privire la abordarea germană. Cele două ţări au împărţit preşedinţia Consiliului de Securitate la ONU, în martie deţinută de Paris, în aprilie de Berlin.

"Poziţia franceză, şi cred că este şi poziţia germană, deoarece a fost integrată într-un tratat (cel de la Aix-la-Chapelle din ianuarie), este că trebuie să ne mobilizăm pentru ca Germania să aibă o poziţie permanentă în Consiliul de Securitate. Dar nu locul Franţei, este stupid", a spus Jean-Yves Le Drian.

La jumătatea lunii martie, cancelarul german Angela Merkel a sprijinit propunerile partidului său conservator (Partidul Creştin-Democrat, CDU) pentru Europa, care se deosebesc de cele ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, susţinând ideea unui loc unic european în Consiliul de Securitate al ONU.

Potrivit Angelei Merkel, acest loc ar trebui conceput astfel încât să "reunească vocile europene în Consiliul de Securitate al ONU" şi deci să elimine astfel locul de care dispune Franţa de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial.

''Din 1945, geopolitica lumii s-a schimbat şi este logic ca un anumit număr de ţări, Japonia, Brazilia, India, anumite ţări africane, Germania evident, să aibă locul lor permanent la Consiliul de Securitate, dar nu în detrimentul altora ", a insistat Jean-YvesLe Drian. "Franţa îşi va păstra locul în Consiliul de Securitate, să sperăm că Germania poate avea propriul loc", a concluzionat şeful diplomaţiei franceze.

Franţa este membru permanent cu drept de veto al Consiliului de Securitate din 1945, la fel ca Statele Unite, Rusia, China şi Regatul Unit. Consiliul de Securitate are, de asemenea, zece membri nepermanenţi, dintre care jumătate sunt reînnoiţi la fiecare doi ani.

În ordinea alfabetică, în 2019 Consiliul are cinci membri europeni (Franţa, Regatul Unit, Polonia, Belgia şi Germania). În 2021, ţinând seama de ieşirea marii Britanii din Uniunea Europeană, este posibil ca Franţa să fie singura ţară din UE care va avea statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Pentru Paris, cu cât Europa are mai multe locuri în Consiliu, cu atât mai mult poate influenţa negocierile şi deciziile în legătură cu Statele Unite, Rusia sau China.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: onu franta germania ue