x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. O decizie de a-i acorda azil lui Erdogan o poate lua doar Putin (Peskov)

LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. O decizie de a-i acorda azil lui Erdogan o poate lua doar Putin (Peskov)

16 Iul 2016   •   02:22
LOVITURĂ DE STAT în TURCIA. O decizie de a-i acorda azil lui Erdogan o poate lua doar Putin (Peskov)
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

O decizie de a-i acorda azil preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan o poate lua doar preşedintele Vladimir Putin, dacă ar fi primită o astfel de cerere, a declarat jurnaliştilor secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenţia TASS.

"O astfel de decizie o poate lua doar preşedintele Federaţiei Ruse. Şi, în acest caz, nu putem vorbi ipotetic", a subliniat el. "Acest lucru este posibil de discutat doar dacă va fi primită o astfel de cerere", a adăugat el.

Întrebat dacă Kremlinul cunoaşte locul unde se află Erdogan, Peskov a subliniat că în legătură cu aceasta vin informaţii din diferite surse, inclusiv contradictorii, adaugă TASS. AGERPRES/

×