x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bomboana pe lovitura de stat: Wagner în Niger

Bomboana pe lovitura de stat: Wagner în Niger

de Redacția Jurnalul    |    09 Aug 2023   •   08:40
Bomboana pe lovitura de stat: Wagner în Niger

„Cred că ceea ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple în Niger nu a fost instigat de Rusia sau de Wagner, dar... încearcă să profite de asta”, a declarat ieri, pentru BBC, secretarul american de stat, Antony Blinken.

 

De la lovitura de stat din urmă cu două săptămâni, când șeful gărzii prezidențiale a luat locul președintelui, au existat informații că junta militară a cerut ajutorul Wagner, care are trupe în țara vecină, Mali.

 

„Moartea, distrugerea și exploatarea au urmat în orice loc în care a ajuns acest Wagner”, a spus Blinken. „Insecuritatea a crescut, nu a scăzut. Nu au adus decât lucruri rele”.

 

Declarația șefului diplomației americane vine la o zi după ce adjuncta sa, Victoria Nuland, a purtat discuții „dificile și sincere” cu liderii loviturii de stat din Niger, despre care a spus că înțeleg riscurile colaborării cu mercenarii.

 

„Cu o invitație deschisă din partea puciștilor și a aliaților regionali, întreaga regiune Sahel ar putea cădea sub influența Rusiei, prin intermediul Grupului Wagner, al cărui terorism brutal a fost pe deplin afișat în Ucraina”, a scris săptămâna trecută președintele-prizonier al Nigerului, Mohamed Bazoum, într-un articol de opinie publicat în Washington Post.

 

Pe canalul său de Telegram, Wagner a anunțat la începutul săptămânii că a trimis recent în Africa 1.500 de noi luptători 

×
Subiecte în articol: lovitura de stat wagner niger