Pocurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, a demisionat, luni, la doar câteva ore după apariția în presă a mărturisirilor unor foste partenere ale acestuia, care îl acuză de violență și amenințări cu moartea. Paradoxal, până la publicarea dezvăluirilor, el era considerat unul dintre campionii mișcării #MeToo, lansată împotriva hărțuirilor sexuale, după izbucnirea scandalului Weinstein.
Demisia democratului Schneiderman, unul dintre cei mai vocali adversari ai președintelui Donald Trump, a fost primită cu mare bucurie de numeroși lideri ai Partidului Republican, în condițiile în care biroul procurorului general al statului New York declanșase aproximativ 100 de acțiuni legale și administrative contra administrației de la Casa Albă și a republicanilor din Congresul SUA. Schneiderman, în vârstă de 63 de ani, a devenit procuror general în 2010 și intenționa să candideze anul acesta pentru un nou mandat. Într-un articol publicat luni pe site-ul săptămânalului „The New Yorker”, două foste partenere ale lui Schneiderman au depus mărturie în mod deschis contra procurorului general, iar alte două au relatat sub acoperirea anonimatului presupuse fapte abominabile comise de acesta. Michelle Manning Barish povestește că, în 2013, la o lună de când erau împreună, Schneiderman a pălmuit-o din senin peste față, „cu putere”, după care a trântit-o la pământ și a început să o sugrume. O altă fostă parteneră a procurorului, Tanya Selvaratnam, autoare și actriță născută în Sri Lanka, povestește că Schneiderman o striga „sclava maro”, îi cerea să i se adreseze cu apelativul „stăpâne” și o lovea până când făcea acest lucru. Mai mult, ea a afirmat că procurorul a amenințat-o cu moartea, dacă îl părăsește. Sub protecția anonimatului, o altă femeie a mărturisit că Schneiderman a supus-o la violențe fizice neconsensuale. O a patra sursă a declarat că procurorul a plesnit-o cu forță, după ce i-a respins avansurile.
Lider al mișcării #MeToo
Luna trecută, „The New Yorker” a obținut premiul Pulitzer pentru articolele despre agresiunile sexuale de la Hollywood, ce l-au avut în centrul atenției pe producătorul Harvey Weinstein și care s-au soldat cu lansarea mișcării #MeToo. În februarie, biroul lui Schneiderman a intentat proces contra producătorului de film, acuzându-l pe acesta că și-a abuzat angajatele și a amenințat cu moartea membri ai echipei sale, scrie BBC. Procuratura a respins planul de redresare al „Weinstein Company”, studioul producătorului acuzat, pe care l-a considerat insuficient de favorabil presupuselor victime ale mogulului de la Hollywood. Într-un final, studioul a fost obligat să-și declare falimentul.
După publicarea articolului din „The New Yorker”, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut demisia lui Eric Schneiderman. „Nimeni nu e deasupra legii, nici măcar șeful Justiției statale. Nu cred că Eric Schneiderman mai poate rămâne în funcție”, a spus guvernatorul.
„În intimitatea relaţiilor private, am luat parte la două jocuri de rol şi la alte activităţi sexuale consensuale”, a spus, în apărarea sa, Schneiderman. „Nu am agresat pe nimeni. Nu am avut niciodată vreo relaţie sexuală neconsimţită, care reprezintă o linie pe care nu aş încălca-o niciodată”, a adăugat procurorul general al statului New York.