Supranumit „Măcelarul din Bosnia”, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. Tribunalul ONU, cu sediul la Haga, l-a găsit pe Mladici vinovat de genocid, în cea mai sângeroasă campanie de masacrare etnică de pe teritoriul Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.
Găsit vinovat în 10 dintre cele 11 capete de acuzare care i-au fost aduse, Ratko Mladici a fost condamnat, ieri, pentru acte de genocid și alte atrocități comise în timpul războiului din Bosnia, între 1992 și 1995, conflict încheiat cu un bilanț de peste 100.000 de morți și strămutarea a peste 2,2 milioane de oameni, a relatat BBC. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) a stabilit că Mladici este responsabil pentru masacrul de la Srebenița, din 1995, soldat cu uciderea a peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbați și băieți. De asemenea, Mladici se face vinovat pentru asediul asupra capitalei bosniace Sarajevo, în timpul căruia au murit 10.000 de oameni. Ratko Mladici a comandat forțele militare ale sârbilor bosniaci, între 1992 și 1995. Cu puțin timp înainte de anunțarea verdictului, Mladici, în vârstă de 74 de ani, a fost evacuat din sala de audieri a TPI, după ce a avut o izbucnire nervoasă. El s-a ridicat și le-a strigat judecătorilor că mint. În același timp, membri ai familiilor victimelor atrocităților comise în timpul conflictului bosniac urmăreau din Centrul Memorial Potocari, de lângă Srebrenița, transmisia televizată a ședinței în care se pronunța sentința, relata BBC. Mladici poate ataca însă verdictul în apel. În contextul în care TPI își va încheia activitatea în decembrie, la 24 de ani de când a fost creat de ONU pentru a-i judeca pe liderii acuzați de crime în fosta Iugoslavie, orice astfel de apel va fi gestionat de așa-numitul Mecanism pentru Tribunalele Penale Internaționale. Început în 2012, procesul lui Mladici a consemnat audierea a peste 300 de martori și examinarea a 10.000 de dovezi.
„Most wanted” în Europa
În 1995, Mladici a devenit cel mai căutat om din Europa, atunci când, la sfârșitul războiului, a dispărut în Serbia, unde a fost ascuns de familie și facțiuni ale forțelor de securitate. Deși a fost acuzat imediat pentru genocid și crime împotriva umanității, el s-a sustras justiției internaționale timp de 16 ani. Mladici a fost în cele din urmă capturat, în 2011, în locuința unei verișoare, într-o regiune rurală din nordul Serbiei.
Cel mai important centru urban din Bosnia-Herțegovina, capitala Sarajevo s-a aflat sub cel mai lung asediu din istoria militară modernă. Populația civilă a orașului a fost bombardată sistematic de forțele sârbilor bosniaci, între 1992 și 1995, atacurile soldându-se cu moartea a 10.000 de persoane.
Comandate de Mladici, trupele sârbilor bosniaci au intrat, la 11 iulie 1995, în Srebreniţa, declarată de ONU „zonă protejată”, şi au ucis 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi în numai câteva zile. Printre victime s-au numărat tineri sub 15 ani, bărbați de peste 65 de ani şi chiar nou-născuți. NATO a răspuns prin lovituri aeriene în luna august.