Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a susţinut joi că Statele Unite au ordonat Columbiei să-l asasineze, informează vineri dpa.
"Casa Albă a însărcinat Bogota cu uciderea lui Maduro", a declarat preşedintele venezuelean într-un comunicat difuzat la radio şi televiziune. "De aceea ei îmi spun dictator, pentru că orice se poate face împotriva unei dictaturi'', a adăugat el.
Nicolas Maduro nu a oferit nicio dovadă pentru acuzaţiile sale. El a acuzat anterior Washingtonul că i-a ajutat pe cei aflaţi în spatele atacului comis asupra sa cu o dronă, pe 4 august, la Caracas, şi de a fi lansat un război economic împotriva Venezuelei.
Imediat după atacul din 4 august, el l-a acuzat şi pe preşedintele columbian de la acea vreme, Juan Manuel Santos, că este implicat.
În mesajul de joi, el a insistat că "Dumnezeu şi oamenii mă protejează" şi a spus că, dacă i se întâmplă ceva, clasa muncitoare ar trebui să lanseze o grevă generală şi o insurecţie.
Maduro nu a menţionat cazul lui Fernando Alban, consilier municipal din opoziţie care a murit după ce a căzut luni de la o fereastră a sediului central din Caracas a agenţiei de informaţii SEBIN.
Guvernul susţine că Alban s-a sinucis, în timp ce opoziţia acuză autorităţile de implicare. Alban fusese reţinut pentru presupusa sa implicare în atacul cu dronă.
Deşi Statele Unite au negat anterior orice implicare în atacul din august, ele şi-au extins sancţiunile asupra apropiaţilor lui Maduro luna trecută, iar preşedintele Donald Trump a avertizat că "orice opţiune este avută în vedere în ceea ce priveşte Venezuela".