x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE, despre atacul asupra spitalului din Gaza: Responsabilitatea trebuie să fie clar stabilită

MAE, despre atacul asupra spitalului din Gaza: Responsabilitatea trebuie să fie clar stabilită

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2023   •   11:15
MAE, despre atacul asupra spitalului din Gaza: Responsabilitatea trebuie să fie clar stabilită

Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis un mesaj prin care a cerut ca responsabilitatea pentru atacul asupra spitalului din Gaza să fie clar stabilită.

Mesajul a fost transmis miercuri pe rețelele de socializare.

„Șocat și profund întristat de explozia și pierderea de vieți nevinovate la Spitalul Al Ahli Arab din Gaza. Toți civilii și infrastructura civilă trebuie protejate în orice moment. Dreptul internațional umanitar trebuie respectat. Responsabilitatea trebuie să fie clar stabilită”, scrie în mesajul MAE publicat pe platforma X.

Hamas a acuzat Israelul că a bombardat spitalul Al Ahli și că în bombardament și-au pierdut viața circa 500 de persoane.

Ulterior, au izbucnit proteste violente în Orientul Mijlociu. Israelul a negat acuzațiile care i se aduc și a anunțat că va prezenta dovezi, susținând că gruparea palestiniană Jihadul Islamic a fost în spatele atacului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Israel hamas