x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE: Atenţionare de călătorie - cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

MAE: Atenţionare de călătorie - cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

06 Ian 2016   •   21:25
MAE: Atenţionare de călătorie - cod portocaliu de ploaie îngheţată în Ungaria

Mai multe judeţe din Ungaria se află sub cod portocaliu de ploaie îngheţată începând cu 6 ianuarie şi până pe 7 ianuarie la miezul nopţii, informează o atenţionare de călătorie emisă, miercuri, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Avertizarea, emisă de Inspectoratul ungar de Meteorologie, e valabilă pentru judeţele din centrul, sudul şi sud-vestul ţării: Baranya, Bacs-Kiskun, Bekes, Csongrad, Hajdu-Bihar, Szabolcs-Szatmar-Bereg, Jasz-Nagykun-Szolnok, Tolna şi Pest.

"În dimineaţa zilei de 7 ianuarie 2016, în judeţele din sudul şi sud-vestul Republicii Ungaria vor fi căderi de zăpadă, stratul proaspăt depus putând ajunge la peste 20 cm. În regiunea muntoasă Bakony, judeţul Veszprem, în noaptea de 6/7 ianuarie 2016 şi dimineaţa zilei de 7 ianuarie 2016, vântul va atinge viteze de 60 km/h, viscolind zăpada", precizează MAE.

Cetăţenii români aflaţi în trafic în Ungaria şi care se confruntă cu probleme deosebite sunt sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă 112. Totodată, MAE recomandă şoferilor să pornească la drum numai cu autovehicule echipate cu pneuri sau anvelope adecvate, să conducă cu viteză adaptată la condiţiile meteorologice pe timp de iarnă şi să respecte instrucţiunile poliţiei locale.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: mae avertizare Ungaria ploaie inghetata