x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu cere electoratului să iasă la vot duminică: ”Turul 2 la referendum nu va fi”

Maia Sandu cere electoratului să iasă la vot duminică: ”Turul 2 la referendum nu va fi”

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2024   •   21:15
Maia Sandu cere electoratului să iasă la vot duminică: ”Turul 2 la referendum nu va fi”
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat, joi, pe moldoveni să participe la referendumul de modificare a Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă aderarea la Uniunea Europeană.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Maia Sandu a atras atenţia că referendumul de duminică nu va avea un al doilea tur, astfel încât electoratul nu ar trebui să rateze şansa europeană a Moldovei.

"Pe 20 octombrie vom decide ce fel de ţară vrem să fie Moldova. De voi, de chişinăuieni, depinde dacă Moldova şi Chişinăul vor arăta ca ţările şi oraşele europene pe care le vizităm. Turul 2 la referendum nu va fi. Chişinău, pe 20 octombrie, cere 2 buletine şi votează. Pentru oraş, pentru Moldova!", a scris liderul de la Chişinău.

Pe de altă parte, într-un mesaj transmis tinerilor, preşedintele Republicii Moldova a explicat că procesul de votare durează doar trei minute şi că "ţara nu mai are timp să aştepte".

"Eşti tânăr şi crezi că ai timp. Ţara ta însă nu mai are timp să aştepte. Părinţii tăi s-au săturat să aştepte. Durează mai puţin să mergi la o secţie de vot decât să aşteptăm încă 3 decenii să aderăm la lumea liberă şi dezvoltată", a arătat Sandu.

×
Subiecte în articol: maia sandu vot duminica