Serviciile de informaţii ale Statelor Unite au interceptat milioane de email-uri şi de apeluri telefonice în Brazilia, a informat duminică publicaţia O Globo, citând documente ale fostului consultant al NSA Edward Snowden, relatează AFP. Guvernul brazilian a calificat imediat aceste dezvăluiri drept "extrem de grave", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Tovar Nunes, intervievat de AFP.
De zece ani...
Potrivit O Globo, "în cursul ultimului deceniu, persoane rezidente sau aflate în tranzit în Brazilia, precum şi companii instalate în această ţară, au fost spionate de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană". "Nu dispunem de cifre exacte, dar, în ianuarie trecut, Brazilia a fost un pic mai puţin afectată decât Statele Unite, unde aproximativ 2,3 miliarde de apeluri şi mesaje au fost spionate", adaugă O Globo. Textul este cosemnat de către Glenn Greenwald, reporter la publicaţia britanică The Guardian, aflată la originea dezvăluirilor lui Snowden despre programul ultrasecret de supraveghere american PRISM şi altele vizând interceptări ale comunicaţiilor de către Statelor Unite. Glenn Greenwald locuieşte la Rio de Janeiro.
O Globo precizează că a avut acces la diverse documente divulgate de către Edward Snowden, blocat de peste două săptămâni în zona de tranzit a aeroportului internaţional Şeremetievo din Moscova, în pofida faptului că Venezuela, Nicaragua şi Bolivia au oferit răspunsuri pozitive la cererile sale de azil politic.
Brazilia, ca o bază de date privilegiată
Edward Snowden lucra pentru societatea Booz Allen Hamilton, subcontractant al NSA, unde a avut acces la un mare număr de informaţii cu privire la programul american de spionaj al comunicaţiilor electronice şi telefonice. "Brazilia, cu marile sale reţele digitale publice şi private, precum şi marii săi operatori de telefonie şi Internet apărea, în documentele NSA, ca o bază de date privilegiată în materie de telecomunicaţii şi Internet, alături de naţiuni precum China, Rusia, Iran şi Pakistan", se arată în respectivul articol. Potrivit acestor documente, NSA recupera datele braziliene şi cele aparţinând altor ţări prin sisteme ca Fairview şi X-Keyscore.
Spionaj în timp real
Cu X-Keyscore, se poate "da de urma mesajelor trimise din Brazilia în engleză, rusă, arabă sau chineză, dar şi a corespondenţelor redirecţionate către alte destinaţii în portugheză, rusă sau germană", precizează O Globo. Se poate astfel intercepta o căutare online în timp real în sistemul cartografic al Google.
Sistemul Fairview permite, de exemplu, interceptarea unor apeluri telefonice prin intermediul unei "asocieri" cu o companie de telefonie americană care are, la rândul său, acces la reţeaua braziliană.
James Clapper, directorul serviciilor de informaţii americane, a declarat pentru O Globo că "Statele Unite obţin informaţii de la serviciile secrete străine într-o manieră identică şi recunoscută de toate ţările".