x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Majoritatea britanicilor doresc reintroducerea pedepsei capitale

Majoritatea britanicilor doresc reintroducerea pedepsei capitale

07 Aug 2011   •   12:22

Majoritatea britanicilor se pronunta in favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea. Potrivit Daily Mail, un sondaj comandat de Mail on Sunday a aratat ca 53% dintre respondenti sustin aceasta masura. O petitie in acest sens ar obliga Parlamentul de la Londra sa dezbata aceasta chestiune, chiar daca majoritatea legislativului, in frunte cu premierul David Cameron, respinge aceasta initiativa.

Potrivit sondajului, 63 la suta dintre barbati sustin reintroducerea pedepsei capitale, salutata de numai 44% dintre femei. In ceea ce priveste metoda care ar trebui folosita, 66% au optat pentru injectia letala, 12% au cerut spanzurarea condamnatului, 5% s-au declarat favorabili scaunului electric, iar 4% au ales plutonul de executie. Restul intervievatilor au optat pentru alte metode.

Asasinatul in masa, uciderea copiilor, terorismul si crimele de razboi sunt considerate principalele acuzatii pentru care un acuzat ar trenui condamnat la moarte. Ultimii condamnati la moarte au fost spanzurati in Marea Britanie in 1964, pedeapsa capitala fiind abolita cinci ani mai tarziu.

×