x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mandat de arestare de la Interpol pentru directorul companiei MOL. Budapesta contraatacă

Mandat de arestare de la Interpol pentru directorul companiei MOL. Budapesta contraatacă

de Istvan Deak    |    03 Oct 2013   •   15:19
Mandat de arestare de la Interpol pentru directorul companiei MOL. Budapesta contraatacă

Interpol a emis un mandat de arestare pe numele lui Hernadi Zsolt Tamas, directorul executiv şi preşedintele companiei ungare de petrol şi gaze MOL, a anunţat cotidianul croat Jutarnji List, citat de agenţia ungară MTI.

Dare de mită

Marţi, Croaţia a emis un mandat de arestare european pe numele lui Hernadi Zsolt. El este suspectat de Parchetul croat că s-ar fi înţeles în 2008 cu fostul premier croat Ivo Sanader, căruia i-ar fi dat mită, pentru a obţine drepturile de management în compania petrolieră croată INA.

MOL a respins acuzaţiile şi procurorul şef ungar a declarat că Hernadi nu este vinovat. Compania ungară de petrol şi gaze MOL a anunţat, miercuri, că vrea să utilizeze "toate măsurile legale posibile" pentru a-l apăra pe directorul său, Hernadi Zsolt. "MOL va utiliza toate măsurile legale posibile pentru a se apăra şi a-l apăra pe Hernadi Zsolt", a anunţat compania ungară într-un comunicat publicat miercuri.

Proceduri


Potrivit cotidianului croat, Ungaria nu este obligată să îl extrădeze pe Hernadi în Croaţia în baza mandatului Interpol, dar trebuie să îl reţină în baza mandatului european. Mandatul de arestare european facilitează extrădarea între ţările Uniunii Europene (UE). Croaţia a devenit membră a UE pe 1 iulie.

Pe site-ul Interpol

Interpol, organizaţie cu sediul la Lyon, a refuzat iniţial să comenteze informaţiile apărute în presa croată, dar Hernadi a apărut deja pe lista persoanelor căutate, publicată de organizaţie pe site-ul său de Internet, cu menţiunea că acesta este căutat de autorităţile din Croaţia pentru a fi judecat/condamnat pentru dare de mită (Articolul 348, paragraful 1, al Codului Penal croat – darea de mită).

MOL deţine puţin sub 50 la sută din INA. Statul croat deţine aproximativ 45 la sută. Lipsa investiţiilor de către compania MOL şi eşecul statului de a prelua controlul INA, aşa cum se prevede într-un acord între cei doi parteneri, au fost surse de tensiune între aceştia.

Măsuri diplomatice şi economice

Guvernul de la Budapesta a anunţat miercuri mai multe măsuri diplomatice şi economice, după ce Zagrebul a emis  mandatul de arestare european pe numele preşedintelui şi directorului executiv al companiei ungare de petrol şi gaze MOL. "MOL a investit aproape trei miliarde de euro în Croaţia", după ce a cumpărat acţiuni ale companiei INA, la o licitaţie publică "transparentă", a anunţat Guvernul ungar într-un comunicat.

Atacurile împotriva MOL fac parte dintr-o campanie politică în Croaţia, a apreciat Guvernul de la Budapesta. Compania ungară se află sub "presiune economică şi politică, ceea ce este inacceptabil în cadrul Uniunii Europene", potrivit comunicatului.

Şi-a anulat vizita

În semn de nemulţumire, ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, a decis să-şi anuleze vizita în Croaţia, programată pentru joi.
La solicitatea Guvernului, conducerea companiei MOL va examina posibilitatea de a-şi vinde participaţia deţinută la INA fie Guvernului croat, fie unei terţe părţi.
În plus, Guvernul ungar a cerut Agenţiei de Gestionare a Activelor Statului, care controlează participaţia sa la MOL, să examineze "măsurile legale posibile ce pot fi luate pentru a răspunde acuzaţiilor aduse Ungariei".

Intimidare

În cursul dimineţii, MOL a anunţat că va utiliza "toate măsurile legale" pentru a-l apăra pe directorul său, Hernadi Zsolt. Compania ungară a apreciat că acţiunea croată este "injustă" şi "clar planificată pentru a intimida".

Ivo Sanader, aflat la putere în perioada 2003-2009, a fost condamnat în noiembrie 2012 la zece ani de închisoare pentru că a primit mită de cinci milioane de euro de la MOL.

Parchetul croat însărcinat cu afaceri de corupţie (USKOK) le-a solicitat în două rânduri autorităţilor judiciare ungare autorizarea de a-l interoga pe Hernadi Zsolt în Ungaria, după care a cerut, de asemenea în două rânduri, ca directorul MOL să fie audiat la Zagreb. Toate cererile au fost respinse, din "motive de securitate" şi de "protejare a intereselor naţionale", potrivit USKOK.
Ultima convocare a lui Hernadi datează din 25 septembrie.

În ianuarie 2012, Parchetul ungar a clasat fără urmărire ancheta sa în acest caz, justificând această decizie prin "absenţa infracţiunii în dosarul iniţiat de procurorul croat".
MOL, care neagă în mod categoric că a făcut plăţi ilegale către Sanader, deţine 49,1% din INA, în timp ce Guvernul croat controlează 44,84% din acţiuni.

Resping acuzaţiile

Sanader execută în prezent o sentinţă de zece ani pentru că ar fi primit mită 5 miloane de euro în 2008 pentru a ceda controlul managementului INA. Sanader a făcut apel. Acuzaţiile autorităţilor croate sunt respinse atât de MOL, cât şi de Sanader.

Mandatele au fost emise după ce Hernadi nu s-a prezentat pentru audieri la Zagreb pe 25 septembrie în cazul de dare de mită. Un tribunal din Croaţia a emis săptămâna trecută un ordin de reţinere pentru şeful MOL, o precondiţie pentru mandatul internaţional de arestare, scrie Portfolio.

Cererea Guvernului ungar ca MOL să analizeze vânzarea participaţiei la INA aduce o nouă dimensiune cazului, întrucât este clar că problema a ajuns la nivel politic nu numai la Zagreb, ci şi la Budapesta, scrie Portfolio.

×