Un penitenciar din Marea Britanie va instala o tehnologie anti-drone pentru a stopa introducerea obiectelor de contrabandă pe calea aerului, informează AFP citând un anunţ făcut de guvernatorul instituţiei.
Penitenciarul din Guernsey, una dintre insulele situate în Canalul Mânecii, va instala o ''cupolă invizibilă'' deasupra clădirii pentru a opri introducerea în incinta sa a telefoanelor mobile, a drogurilor şi a armelor, a declarat David Matthews pentru AFP. ''Mulţi guvernatori de închisori se confruntă cu problema dronelor. Problema este că niciodată nu afli de existenţa lor până când una dintre ele se prăbuşeşte, aşa că nu se poate cunoaşte câte livrări au fost realizate'', a declarat el.
Noul sistem SkyFence va fi operaţional începând din luna iulie.
Implementarea tehnologiei inovatoare va constitui o premieră, potrivit fondatorului Drone Defence, Richard Gill, a cărui companie a creat sistemul.
Gill a declarat că SkyFence detectează o dronă şi apoi activează un gard electronic perturbator care acoperă întreaga arie a penitenciarului, asemenea unei cupole. ''Gardul perturbă semnalele video pe care drona le trimite operatorului terestru. Operatorul vede un ecran negru şi nu mai poate controla drona'', a explicat el pentru AFP.
În funcţie de mărimea zonei, sistemul costă între 100.000 şi 250.000 de lire sterline.
Luna trecută, guvernul britanic a anunţat înfiinţarea unei noi echipe, alcătuită din angajaţi din sistemul penitenciarelor şi din poliţie, responsabilă cu soluţionarea problemei dronelor care sunt introduse pe calea aerului în închisori.
Până în prezent au existat mai multe cazuri de persoane condamnate pentru folosirea dronelor, doi bărbaţi din Marea Britanie fiind arestaţi în Luton la începutul acestei săptămâni pentru că au introdus cocaină, cannabis şi telefoane mobile în penitenciarul The Mount, precizează sursa citată.
Sursa: www.agerpres.ro