x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marina SUA, la pământ: Corectitudinea politică primează în fața pregătirii de luptă

Marina SUA, la pământ: Corectitudinea politică primează în fața pregătirii de luptă

de Şerban Mihăilă    |    15 Iul 2021   •   07:20
Marina SUA, la pământ: Corectitudinea politică primează în fața pregătirii de luptă

Ofițerii superiori din marina americană sunt mult mai preocupați de programele de instruire în materie de corectitudine politică și diversitate decât de antrenamentele de luptă propriu-zise, prin care oamenii aflați în subordinea lor ar avea șanse să câștige un război în fața Chinei, cea mai numeroasă putere navală militară a lumii. În consecință, marinarii americani se simt nepregătiți și nu cred că pot face față unei confruntări pe mare cu gigantul asiatic, ce ar putea avea loc în viitorul nu foarte îndepărtat, dezvăluie un raport incendiar, realizat la solicitarea republicanilor din comitetele pentru servicii armate ale Camerei Reprezentanților și Senatului SUA.   

 

După o serie de incidente navale majore, între care coliziunea pe mare a două distrugătoare, incendiul izbucnit la bordul navei amfibii de asalt „USS Bonhomme Richard” în San Diego, precum și capturarea unui vas de mici dimensiuni de către Gărzile Revoluției Islamice din Iran în Golful Persic, republicanii din Congresul SUA au cerut un raport asupra stării reale a marinei americane. Concluziile documentului sunt devastatoare. De la sfârșitul Războiului Rece, marina SUA a alunecat spre o cultură a carierismului, corectitudinii politice și aversiunii față de risc, în loc să se concentreze asupra pregătirii de luptă propriu-zise a militarilor săi, care nu ar ști să câștige o confruntare în zilele noastre, susține documentul, citat de site-ul „Breitbart”. O serie de 77 de interviuri, realizate cu marinari de ranguri și cu activități diferite în cadrul US Navy, relevă că aceștia încearcă un profund sentiment de frustrare, deoarece sunt copleșiți de numeroase programe de instrucție neesențiale. „Deși programele de încurajare a diversității, prevenire a traficului sexual, prevenire a sinuciderilor și alte cursuri sunt adecvate, acestea vin cu un anumit cost. Programa care nu are legătură cu acțiunile de luptă consumă din resursele marinei, obturează canale de comunicare, provoacă încurcături administrative și monopolizează un timp prețios pentru pregătirea militară. Împovărând marinarii cu programe fără legătură cu antrenamentele de luptă, precum și cu alte greutăți administrative, atât Congresul, cât și comandanții marinei riscă să-i trimită pe aceștia la război mult mai nepregătiți și mai puțin focusați decât adversarii lor!”, arată raportul. 

 

Culoarea pielii, mai importantă

 

„Câteodată, am impresia că ne pasă mai mult dacă avem suficientă diversitate în rândul ofițerilor decât dacă vom supraviețui într-o luptă cu marina chineză”, a declarat un locotenent aflat în serviciul activ al forțelor navale americane, intervievat de autorii raportului. „Este criminal! Ei consideră că singura mea valoare este cea de femeie de culoare. Dar, dacă cineva ne secționează nava cu o rachetă, vom sângera toți în aceeași culoare!”, a adăugat persoana chestionată, citată de „Breitbart”. La rândul său, un comandant trecut recent în rezervă s-a referit la atenția excesivă acordată diversității de către ofițerii superiori, în detrimentul pregătirii de luptă. „Vă garantez că fiecare unitate din marină este la zi cu pregătirea în materie de diversitate. Îmi pare rău că nu pot spune același lucru despre instrucția ce ține de operarea unei nave”, a mărturisit sursa respectivă. Alt ofițer a vorbit despre „antrenamente de adaptabilitate”, derulate în detrimentul unor exerciții axate pe lupta contra unui dușman periculos. Senatorul Tom Cotton și Jim Banks, membru al Camerei Reprezentanților, doi dintre republicanii care au comandat raportul, i-au chestionat în ultimele săptămâni pe comandanții US Navy în privința programelor de diversitate. Într-una dintre aceste audieri, Cotton a întrebat de ce cartea lui Ibram X. Kendi, intitulată „Cum să fii Antirasist”, a fost trecută de comandantul marinei americane în fruntea recomandărilor de lectură făcute subalternilor săi, în loc ca acolo să figureze o carte de profil pentru navigatori. Șeful Operațiunilor Navale, amiralul Mike Gilday, și-a justificat alegerea, afirmând că rasismul „rămâne o parte dureroasă a culturii noastre”. 

 

Chinezii rămân invizibili

 

La rândul său, Jim Banks a avertizat despre pericolul ignorării Chinei, identificat de autorii studiului. „Raportul descrie o conducere a marinei care este distrasă de la pericolul numărul unu la adresa securității naționale americane: Partidul Comunist din China (PCC). Întrucât marina chineză depășește numeric forțele noastre navale, marina SUA trebuie să fie pregătită să facă față oricărui pericol. Aștept cu nerăbdare să implementăm recomandările raportului și să ne refocusăm marina asupra amenințărilor din China”, a declarat Banks. China a devenit cea mai numeroasă putere militară navală a lumii, a recunoscut Pentagonul, în 2020, în evaluarea sa anuală asupra potențialului armatei chineze. Beijingul dispune deja de cea mai mare flotă militară a lumii, având 350 de nave de luptă, față de cele 293 aflate în dotarea marinei americane, a avertizat Ministerul american al Apărării, încă de anul trecut. PCC „a devenit tot mai încrezător în atingerea obiectivului său”, de a transforma țara „într-o superputere militară, până în 2049”, mai preciza Pentagonul. O componentă-cheie a acestui plan a fost dezvoltarea continuă a unei forțe maritime, de la unitățile de luptă de suprafață până la submarinele cu rachete balistice. Pentagonul a mai atras atenția că dezvoltarea flotei militare nu se bazează doar pe numărul impresionant de unități de luptă, ci și pe tehnologia de ultimă generație, utilizată de marina chineză în construirea navelor sale. Având în spate o astfel de flotă, Beijingul a devenit „mult mai sigur pe sine” și joacă deja la intimidare în disputele teritoriale cu vecinii săi, de la India și Taiwan până în Marea Chinei de Sud. 

 

SUA riscă să piardă lupta

 

Pe lângă prioritizarea antrenamentelor de luptă, raportul mai face și alte recomandări, solicitând „eliminarea influențelor politice și ale mass-media asupra ofițerilor din marina militară”. „Reînnoiți tradiția nobilă a marinei de a rămâne în afara politicii. Limitați conturile și activitățile pe rețelele sociale ale oficialităților din marină, descurajați utilizarea de către marinari a unor platforme toxice, înlăturați subiectele politice și sociologice din Educația Militară Profesională și înlocuiți-le cu programe esențiale de luptă. Eliminați elementele de distragere a atenției. Identificați și reduceți excesele birocratice, comunicările neesențiale și poverile administrative”, sună câteva dintre recomandările raportului. Documentul se încheie printr-un avertisment care anticipează că un conflict major între puteri egale, izbucnit în secolul 21, se va derula foarte probabil, în mare măsură, prin intermediul forțelor navale. „Un astfel de conflict va evolua rapid și nu va permite alocarea unui timp suficient de pregătire (...) Marinarii intervievați pentru raport nu cred că marina prioritizează lupta și câștigarea ei, deoarece comandanții forțelor navale nu vorbesc niciodată despre vreo bătălie și obținerea victoriei (...) Dacă nu face rapid schimbări, marina riscă să piardă următorul conflict major!”, încheie documentul. 

 

Numeroși membri ai marinei militare americane încearcă un sentiment de frustrare, deoarece sunt copleșiți de programe neesențiale de instrucție

×