x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maroc: Amplă manifestație a tinerilor profesori, dispersată cu bastoane și tunuri de apă

Maroc: Amplă manifestație a tinerilor profesori, dispersată cu bastoane și tunuri de apă

24 Mar 2019   •   11:30
Maroc: Amplă manifestație a tinerilor profesori, dispersată cu bastoane și tunuri de apă

Forţele de ordine marocane au dispersat în noaptea de sâmbătă spre duminică o manifestaţie a tinerilor profesori angajaţi pe bază de contract în învăţământul de stat, care intenţionau să campeze în faţa clădirii Parlamentului din Rabat pentru a cere condiţii de lucru mai bune, informează Reuters şi AFP. 

În seara zilei de sâmbătă, mai multe mii de persoane manifestau în centrul oraşului Rabat, pentru a cere contracte permanente în cadrul sistemului de învăţământ naţional. Manifestanţii, bărbaţi şi femei cu vârste între 20 şi 30 de ani, unii îmbrăcaţi în bluze albe şi cu rucsacuri mici pe spate, au defilat toată după-amiaza de sâmbătă în calm pe străzile capitalei marocane, cu slogane precum "libertate, demnitate, justiţie socială". 

Odată cu instalarea nopţii, manifestanţii şi-au aprins telefoanele mobile şi câteva lumânări, înainte de a instala o mare tabără improvizată în faţa Parlamentului. 

Forţele de ordine i-au dispersat cu bastoane şi tunuri de apă, după mai mult de două ore de negocieri în timpul cărora manifestanţii au refuzat să plece. 

Cei 55.000 de profesori angajaţi pe bază de contract din Maroc manifestează regulat de mai multe luni pentru a cere un statut al funcţionarilor în cadrul sistemului de educaţie naţională şi a protesta împotriva politicii de "recrutare pe bază de contract", în vigoare din 2016. 

Tinerii profesori au prevăzută o nouă manifestaţie duminică, la Rabat, organizată de mai multe partide şi sindicate împotriva legii-cadru asupra învăţământului şi contra privatizării învăţământului public.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: maroc proteste