Giulia Paravicini, corespondent Politico la Bruxelles, a vorbit cu Yassine Amrani, în vârstă de 39 de ani, prezentă în aeroport în momentul exploziei, scrie evz.ro.
"Peste tot erau cadavre decapitate. Am văzut o femeie care ținea un copil în brațe și țipă încontinuu: Unde e copilul meu? I-am spus că îl are în brațe și mi-a zis că mai avea unul, dar nu-l mai găsește. Un prieten de-al meu a mers la etajul trei, unde a explodat altă bombă, și mi-a zis să nu urc, pentru că peste tot e plin de sânge, curge peste tot. Am încercat să ajut, de-aceea sunt plină de sânge", a declarat Yassine Amrani.
Un martor la carnagiul din aeroportul de la Bruxelles a declarat că s-au auzit cel puțin două explozii, la câteva secunde distanţă, în jur de ora 8:00, la terminalul de plecări. Ferestrele erau suflate și o parte din tavan s-ar fi prăbușit.
Cel puțin 26 de persoane au fost ucise, iar câteva zeci au fost rănite în trei explozii produse la Bruxelles: două dintre ele pe aeroport, iar una la metrou. Trei centuri cu explozibil, nefolosite, au fost găsite pe aeroportul din Bruxelles. Potrivit presei, cel puţin una dintre deflagraţiile de pe aeroport a fost provocată de un kamikaze.