Cancelarul german Angela Merkel a criticat, marţi, în cadrul întrevederii pe care a avut-o la Berlin cu preşedintele ungar Ader Janos, votul de luni din Parlamentul de la Budapesta privind cea de-a patra modificare a Constituţiei ţării.
“Preocupările partenerilor europeni şi ale prietenilor Ungariei referitoare în special la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale trebuie luate în serios”, a declarat doamna Merkel, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german, citat de AFP.
Ignorând rezervele exprimate de Europa şi de Statele Unite, Parlamentul ungar, în care partidul conservator FIDESZ al premierului Viktor Orban are o majoritate de două treimi, a adoptat luni o nouă modificare a Constituţiei, care retrage cea mai mare parte a competenţelor Curţii Constituţionale. Controversatul amendament a trecut fără probleme de Parlament.
Cu ocazia întâlnirii avute cu preşedintele ungar, Merkel a insistat din nou asupra necesităţii de a se acţiona de manieră responsabilă cu această largă majoritate parlamentară.
Stabilitate legislativă
Ea a cerut Ungariei să creeze “un climat economic mai predictibil” în această ţară, după cum a declarat preşedintele ungar în cadrul unei conferinţe de presă, informează agenţia ungară de presă MTI.
În cadrul discuţiilor, Angela Merkel a calificat drept un “rezultat extrem de important” dezvoltarea favorabilă a relaţiilor economice dintre Germania şi Ungaria, a spus Janos Ader. Cancelarul german i-a cerut însă totodată preşedintelui să transmită în ţară mesajul că Ungaria trebuie să acorde o atenţie sporită asigurării stabilităţii cadrului legislativ şi a unui “climat economic mai predictibil”. Modificările relativ frecvent ale cadrului legislativ al ţării nu reuşesc să asigure “predictibilitatea economiei ungare” în orice împrejurare, a insistat şefa Executivului german, potrivit preşedintelui lui Ader Janos.
Opoziţia reacţionează
Formaţiunile ungare de opoziţie Împreună 2014 şi Dialog pentru Ungaria au anunţat luni că îi vor solicita preşedintelui ţării să ceară Curţii Constituţionale revizuirea setului de amendamente la legea fundamentală a ţării adoptate de Parlament, informează MTI.
Cele două formaţiuni propun ca preşedintele Janos Ader să iniţieze la rândul său un nou amendament la Constituţie care să respingă noile prevederi ce anulează toate deciziile Curţii adoptate înainte de 1 ianuarie 2012. Cel de-al patrulea set de amendamente constituţionale, adoptat luni de legislativ, pune capăt constituţionalităţii în Ungaria, consideră liderii celor două formaţiuni, fostul premier Gordon Bajnai şi respectiv Benedek Javor.
În ce-l priveşte, preşedintele ungar a indicat că va comenta în legătură cu criticile referitoare la noua amendare a Constituţiei la revenirea sa în ţară din vizita în Germania.