x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Unisex: Mexicanii care solicită pașaport nu mai trebuie să bifeze dacă sunt femei sau bărbați!

Unisex: Mexicanii care solicită pașaport nu mai trebuie să bifeze dacă sunt femei sau bărbați!

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2023   •   22:30
Unisex: Mexicanii care solicită pașaport nu mai trebuie să bifeze dacă sunt femei sau bărbați!
Sursa foto: Hepta

Mexicanii care solicită un pașaport pot evita de acum înainte să bifeze căsuța pentru bărbați sau femei, măsura fiind considerată un progres istoric pentru cei care se identifică non-binari, potrivit Reuters.

Mexicanii care solicită un pașaport pot evita de acum înainte să bifeze căsuța pentru bărbați sau femei, în cadrul unei noi politici privind documentele de călătorie anunțate miercuri și salutate de către cel mai înalt diplomat al țării drept un progres istoric pentru cei care se identifică ca fiind non-binari.

Noul pașaport non-binar a fost prezentat în cadrul unui eveniment găzduit de ministrul de externe Marcelo Ebrard, dar a fost imediat criticat de unii activiști non-binari, care consideră că se confundă genul cu sexul.

Conform noii politici privind pașapoartele, mexicanii non-binari care nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie, care sunt categorii de gen, pot acum să răspundă cu un „X” pe documentele care le cer solicitanților să aleagă între bărbat și femeie, care sunt categorii de sex biologic.

„Persoanele care depun cereri vor putea alege marcajul „X” pentru căsuța care desemnează sexul din pașaportul lor și, în acest fel, vor omite necesitatea de a specifica sexul”, a explicat Ministerul de Externe într-un comunicat în care anunță noua politică.

Anterior, pașapoartele mexicane nu cereau solicitanților să selecteze genul, ci doar sexul.

Ebrard, care încearcă să obțină nominalizarea prezidențială a partidului de stânga Morena pentru alegerile de anul viitor, a apreciat politica drept „un salt calitativ” pentru Mexic.

Însă activistul mexican non-binar Alex Orue a susținut că Ebrard a ratat în mare parte încercarea de incluziune progresistă, estompând diferența dintre gen și sex.

„Este contraproductiv, deoarece confundă conceptele și întărește un stigmat împotriva comunității noastre”, a declarat Orue, director adjunct al programării globale pentru organizația non-profit It Gets Better, care se ocupă de drepturile LGBTQ+.

Orue a pus sub semnul întrebării dacă cei care se identifică ca fiind non-binari au fost consultați cu privire la noua politică, adăugând că ar fi mai bine să li se ofere solicitanților de pe documentele oficiale de identificare opțiunea de a selecta „NB” la o întrebare care specifică genul.

„Ar putea părea un detaliu minor, dar este stigmatizant pentru persoanele non-binare și devine o chestiune de inspecție a organelor genitale”, a adăugat Orue, întrucât identitățile de gen nu corespund întotdeauna atributelor corporale ale sexului biologic.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: paşaport mexic