x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de „peşti-penis” au eşuat pe o plajă din California

Mii de „peşti-penis” au eşuat pe o plajă din California

14 Dec 2019   •   20:00
Mii de „peşti-penis” au eşuat pe o plajă din California

Mii de viermi marini - supranumiţi „peşti-penis” din cauza formei lor - au eşuat în această săptămână pe pe o plajă din California în urma unei furtuni, informează AFP.

Aceste vieţuitoare, cunoscute sub denumirea ştiinţifică Urechis unicinctus, au eşuat pe ţărm în zona Drakes Beach, o plajă aflată la nord de oraşul San Francisco.

Cu mărimi ce pot să ajungă până la 25 de centimetri şi cu o umflătură la nivelul capului, „peştii-penis” sunt cunoscuţi pentru faptul că sapă galerii sub forma literei „U” în nisip, pe care le folosesc pentru a prinde hrana cu care se hrănesc (plancton, bacterii, etc).

Deşi trăiesc în principal în California, aceste vieţuitoare marine sunt considerate o delicatesă în Coreea de Sud, unde le sunt atribuite proprietăţi afrodiziace.

„Peştii-penis” au „forma perfectă pentru o viaţă subterană”, a explicat biologul Ivan Parr într-un articol publicat în această săptămână pe site-ul revistei „Bay Nature”.

Aceşti viermi marini, a detaliat acelaşi biolog, există pe Pământ de peste 300 de milioane de ani.

„Ei sunt o pradă pentru scoici, trematode, peşti, pisici-de-mare, pescăruşi şi oameni”, cei din urmă consumându-i prăjiţi, fripţi sau sub formă de sashimi.

Ploile abundente din ultima săptămână au determinat eşuarea lor pe plaja californiană.

„Există anumite riscuri atunci când «casa» voastră este făcută din nisip. Furtunile puternice se pot dezlănţui asupra ţărmului, degajând sendimentele şi lăsând restul elementelor litoralului să eşueze pe mal”, a explicat biologul Ivan Parr.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: california pești-penis