Purtătorul de cuvânt a confirmat detaliile dintr-un interviu cu Soros publicat duminică în The Wall Street Journal.
Manager de fonduri speculative devenit filantrop și susținător major al cauzelor liberale, Soros, în vârstă de 92 de ani, a declarat că anterior nu a dorit ca Open Society Foundations (OSF), fundația sa, să fie preluată de unul dintre cei cinci copii ai săi.
Dar, vorbind despre decizia sa de a preda fundația și restul imperiului său de 25 de miliarde de dolari fiului său în vârstă de 37 de ani, cunoscut sub numele de Alex, bătrânul Soros a spus: „A meritat-o”.
De asemenea, intervievat de ziar, Alex a declarat că este „mai politic” decât tatăl său și că intenționează să continue să doneze banii familiei către candidații politici americani de stânga.
El a declarat pentru Journal că va lărgi prioritățile fundației pentru a include dreptul la vot și dreptul la avort, precum și egalitatea de gen.
„Oricât de mult mi-ar plăcea să scot banii din politică, atâta timp cât cealaltă parte o face, va trebui să o facem și noi”, a spus Alex.
Consiliul de administrație al OSF l-a ales pe Alex ca președinte în decembrie, iar Alex conduce acum activitatea politică în calitate de președinte al comitetului de acțiune politică al lui Soros.
Fundația direcționează aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe an către grupuri precum cele care susțin drepturile omului în întreaga lume și ajută la construirea democrațiilor, potrivit Journal.
(sursa: Mediafax)