Nimeni, nici chiar Occidentul, nu va permite Ucrainei să-şi restabilească statutul de putere nucleară la care ea a renunţat în anul 1993, a declarat miercuri la Addis-Abeba şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, ca reacţie la recentele afirmaţii ale ministrului ucrainean al apărării Valeri Gheletei.
"Ministrul ucrainean al apărării nu trebuie să profereze ameninţări potrivit cărora Ucraina ar putea să-şi restabilească statutul de putere nucleară. Nimeni nu-i va permite să o facă. Ţările occidentale care exercită o influenţă decisivă asupra autorităţilor ucrainene vor fi primele care se vor opune", a afirmat ministrul rus, potrivit RIA Novosti, citată de Agerpres. "Ar fi mai bine dacă ministrul ucrainean s-ar ocupa de respectarea armistiţiului şi nu de astfel de speculaţii", a mai spus Lavrov, cu referire la acordul de încetare a focului în estul Ucrainei, încheiat de Kiev şi separatişti la 5 septembrie la Minsk.
Ministrul ucrainean al apărării Valeri Gheletei a declarat recent că, în cazul în care Occidentul va refuza să ajute Ucraina 'să se apere împotriva Rusiei', ea 'va fi obligată' să-şi restabilească statutul de putere nucleară. 'Dacă astăzi nu putem apăra Ucraina, dacă lumea nu ne va ajuta, vom fi nevoiţi să revenim la statutul nostru de putere nucleară pentru a apăra ţara de Rusia', a afirmat Gheletei.
După prăbuşirea URSS, o parte considerabilă din arsenalul nuclear sovietic a rămas pe teritoriul Ucrainei. În anul 1993, Ucraina a acceptat să renunţe la arsenalul său de arme nucleare, al treilea din lume la acea vreme, în schimbul unor garanţii de securitate din partea Rusiei, Statelor Unite şi Marii Britanii, înţelegere consfinţită prin Memorandumul de la Budapesta semnat în decembrie 1994. În contextul crizei ucrainene, Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc de încălcarea acestui memorandum, prin care cele trei puteri ofereau garanţii că nu vor folosi niciodată ameninţarea cu forţa şi niciun fel de armament împotriva Ucrainei.