x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MINORITĂŢI/Slovacia respinge autonomia

MINORITĂŢI/Slovacia respinge autonomia

de Mihaela Matachita    |    25 Noi 2008   •   00:00
MINORITĂŢI/Slovacia respinge autonomia

Ministrul slovac de externe, Jan Kubis, a declarat, într-un interviu acordat ziarului sârb Dnevnik, că ţara sa nu va permite nici o formă de autonomie.

În pagina sa electronică, postul de radio sârb B92 a relatat ieri că şeful diplomaţiei slovace, care a efectuat o vizită la Belgrad săptămâna trecută, a declarat ziarului Dnevnik într-un interviu, că “Serbia recunoaşte drepturile colective ale minorităţilor, dar Slovacia nu o face şi nu are intenţia

de a recunoaşte nici un fel de autonomie, inclusiv individuală, nici unei minorităţi entice”.

Jan Kubis a subliniat că Slovacia, membru al Uniunii Europene, nu va acorda drepturi colective nici unei comunităţi, inclusiv celei maghiare.

Comentând cererile venite din partea minorităţii maghiare din Voivodina de a face din noţiunea de autonomie personală politica oficială a Ungariei în interiorul UE, ministrul Kubis a spus că “acest lucru nu se va întâmpla în Slovacia”.

“Nu pot vorbi despre politica Budapestei faţă de minorităţile maghiare din alte ţări, dar ştiu ce facem noi în Slovacia, întrucât situaţia minorităţii maghiare din Slovacia este responsabilitatea noastră”, a spus Jan Kubis, potrivit Dnevnik şi Tanjug. El a întărit: “Nu vom permite discuţii care să ducă în această direcţie nici la nivel bilateral, nici la nivelul UE”.

Slovacia garantează fiecărui cetăţean, inclusiv membrilor minorităţilor etnice, toate drepturile la care sunt îndreptăţiţi conform standardelor europene.

CALM
În ultimul timp, eforturile de readucere a calmului între comunităţile slovacă şi maghiară au dat roade, după tensiunile care au culminat la 1 noiembrie în satul slovac Dunajska Streda, când 50 de persoane au fost rănite şi 30 interpelate în cursul ciocnirilor dintre naţionalişti din cauza unui meci de fotbal. În urma acestor incidente, Gyurcsany s-a întâlnit cu omologul său slovac, Robert Fico, în Slovacia, cei doi şefi de guverne semnând un text ce cheamă la luptă împotriva ideologiilor şi actelor extremiste şi recunoaşte dreptul minorităţilor la identitate etnică şi culturală.

×
Subiecte în articol: externe slovacia