x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Salvare miraculoasă: Șase persoane au plutit 38 de ore pe plăci de surf

Salvare miraculoasă: Șase persoane au plutit 38 de ore pe plăci de surf

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2023   •   15:15
Salvare miraculoasă: Șase persoane au plutit 38 de ore pe plăci de surf
Sursa foto: Twitter/ The Surf Slab

Patru surferi australieni și doi indonezieni au fost salvați după ce au plutit 38 de ore pe plăci de surf. Incidentul s-a produs în Indonezia. Căutările continuă deoarece o persoană este dispărută.

Surferii australieni și indonezienii au fost găsiți marți în largul unei insule îndepărtate din Indonezia, potrivit CNN. Pentru căutarea lor a fost declanșată o amplă operațiune.

Ambarcațiunea grupului a fost văzută ultima dată duminică seara. Pe o vreme ploioasă, nava se îndrepta spre insula Pinang venind de la Nias, o populară destinație de surfing aflată la aproximativ 150 de kilometri de insula indoneziană Sumatra.

O a doua ambarcațiune cu membri ai grupului a reușit să ajungă pe insula Pinang duminică seara. Ulterior, ei au dat alarma anunțând autoritățile de dispariția colegilor lor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: surferi pierduți indonezia