x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mişcare socială de contestare fără precedent în Israel. Sute de mii de oameni strigă "Bibi, du-te acasă!"

Mişcare socială de contestare fără precedent în Israel. Sute de mii de oameni strigă "Bibi, du-te acasă!"

de Marina Constantinoiu    |    31 Iul 2011   •   12:21
Mişcare socială de contestare fără precedent în Israel. Sute de mii de oameni strigă "Bibi, du-te acasă!"

De cateva saptamani, Israelul se confrunta - multi spun ca dupa modelul “Primaverii arabe' - cu o miscare sociala de contestare fara precedent. A fost botezata “Protestul corturilor', pentru ca demonstrantii au ocupat in diverse orase, dar in special la Tel Aviv, capitala economica a Israelului, spatii largi in care si-au instalat corturile, pentru a le arata oamenilor politici ca sunt decisi sa nu renunte prea usor la solicitarile lor. Oameni din toate categoriile de varsta, din cele mai diverse domenii profesionale, religiosi sau nu, s-au instalat initial intr-un cartier de lux din Tel Aviv, pentru a protesta fata de nivelul ridicat al chiriilor si costurile imense ale apartamentelor.

Sambata, sute de mii de israelieni (cel putin 150.000, potrivit ynetnews.com, 100.000, potrivit politiei) au iesit in strada si au manifestat in mari orase, precum Tel Aviv, Haifa, Nazareth, Kyriat Shmona, Modiin, Ashhkelon, Beer Sheva si chiar Ierusalim, sub sloganul “Pentru dreptate sociala'. Demonstrantii, relateaza corespondentul Radio Romania la Ierusalim, au scandat numele premierului Benjamin Netanyahu, caruia i-au cerut sa raspunda revendicarilor lor cu o serie de masuri in vederea reducerii costurilor exagerate ale vietii. La Tel Aviv a avut loc, de altfel, cea mai ampla manifestatie din ultimii ani din intreg Israelul. Zilele trecute, protestatarilor din corturi li s-au alaturat si medicii si personalul medical din sistemul public de sanatate, care au, la randul lor, nemultumiri. De altfel, presedintele israelian Shimon Peres s-a intalnit duminica dimineata cu presedintele Asociatiei Medicilor, Leonid Idelman si cu reprezentanti ai protestatarilor din randul personalului medical. Peres a facut apel la incetarea crizei din sectorul public de sanatate, promitand ca va cere Guvernului sa opereze schimbari in acest domeniu, relateaza ynetnews.com. Dar protestele continua, medicii fiind in greva si protestand in fata Parlamentului (Knesset-ul israelian) duminica si asigurand doar serviciile de urgenta.

Fragilizat de aceasta miscare de contestare fara precedent in Israel, Guvernul de dreapta condus de Benjamin Netanyahu promite acum reforme, in speranta calmarii spiritelor.

Duminica dimineata, in deschiderea sedintei de Guvern, Netanyahu a anuntat ca va numi o echipa interministeriala insarcinata cu prezentarea unui plan pentru a mai usura din povara economica de pe umerii cetatenilor. “Trebuie sa actionam cu seriozitate si responsabilitate pentru a schimba ordinea prioritatilor in domeniul economic', a spus Netanyahu, care a insarcinat saptamana trecuta o echipa cu organizarea unei mese rotunde la care sa fie invitati reprezentantii diferitelor sectoare ale populatiei.

“Premierul este constient de nemultumirea autentica din randul paturilor sociale', a declarat pentru postul de radio public israelian purtatorul de cuvant al premierului, Gedeon Shmerling, citat de AFP. Shmerling a afirmat ca Netanyahu examineaza o diminuare a impozitelor directe si ar dori sa favorizeze concurenta, prin reducerea concentrarii de capitaluri in mainile unui mic numar de persoane.

Directorul general al Ministerului Finantelor, Haim Shani, a demisionat duminica, el opunandu-se unei cresteri a cheltuielilor publice.

Manifestantii, majoritatea evrei, dar si arabi, au defilat sambata in zece orase sub sloganul “Poporul vrea justitie sociala, nu mila', caci protestul se refera si la agravarea inegalitatilor sociale si la degradarea serviciilor publice, in special in domeniul sanatatii si in cel al educatiei. France Presse comenteaza ca miscarea de protest este in special al clasei de mijloc, strivite de cresterea constanta a costurilor vietii, rezultat al unei economii de piata controlate de numai cateva familii. Pentru moment, ea nu ameninta Guvernul, care dispune de o puternica majoritate in Parlament, bazata pe o alianta intre dreapta, extrema-dreapta si partidele religioase.

Din acest motiv, Netanyahu, a carui popularitate este intr-o constanta scadere, nu are niciun motiv de a convoca alegeri anticipate inainte de alegerile prevazute pentru 2013.

“Pe termen scurt, Guvernul nu este in pericol, dar pe termen mediu, Netanyahu are motive de ingrijorare', apreciaza politologul Yaron Ezrachi. “Problema sa este ca, pentru a satisface pe toata lumea, va trebuie sa plateasca un pret economic prea mare', afirma acest profesor de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, care se asteapta ca extrema-dreapta si partidele religiosilor “sa fie primii care sa paraseasca aceasta nava care se scufunda'.

Potrivit lui Ezrachi, veriga slaba a coalitiei este partidul ultra-ortodox Shass, care ar trebui sa fie de partea paturii sarace a populatiei evreiesti originare din tarile arabe si al carui lider, ministrul de Interne Eli Yishai, a sustinut public duminica revendicarile miscarii sociale. La randul sau, cotidianul de mare tiraj Yediot Aharonot apreciaza ca niciodata multimi de un asemenea numar nu au iesit in strada pentru motive sociale. Jurnalul noteaza “ostilitatea, chiar teama din randul conducerii colonistilor evrei din Cisiordania, care acuza stanga ca manipuleaza'.

×