Poliţia ucraineană a anunţat pe Telegram că este vorba de o operaţiune comună cu forţele de ordine din Republica Moldova. Doi cetăţeni moldoveni au fost arestaţi în timp ce călăuzeau patru persoane reticente să se înroleze în armata ucraineană.
"Infractorii îi transportau pe bărbaţii ce aveau vârsta pentru serviciul militar din regiunea (ucraineană) Odesa până la frontiera cu Transnistria", teritoriu separatist prorus în Republica Moldova, potrivit aceleiaşi surse. "De acolo, ei îi conduceau de-a lungul unor poteci forestiere evitând posturile de control (...) şi i-au dus pe clienţii lor până în capitala Republicii Moldova", Chişinău, continuă poliţia ucraineană, care afirmă că traficanţii cereau pentru serviciile lor între 4.500 şi 5.000 de dolari şi îşi găseau "clientela" pe canalele de mesagerie Telegram.
De la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape doi ani, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au dreptul să părăsească teritoriul Ucrainei, exceptând cazurile când au o autorizaţie specială.
Dezertorii sunt pasibili de pedepse ce pot ajunge până la 12 ani de închisoare, în timp ce persoanele care refuză să efectueze serviciul militar riscă cinci ani de detenţie.
După doi ani de lupte sângeroase şi mai ales după eşecul unei ample contraofensive din timpul verii din 2023 împotriva armatei ruse, forţele ucrainene au nevoie să-şi întărească rândurile.
În paralel, se fac auzite tot mai mult voci în societate care cer o rotaţie a trupelor desfăşurate, prin demobilizarea celor aflate pe front de multă vreme şi înrolarea de noi soldaţi, voluntari sau recruţi. Unii cer de asemenea măsuri pentru a-i încuraja pe ucrainenii din străinătate să se întoarcă pentru a lupta în ţara lor.
Un text pentru reglementarea acestor probleme se află la ora actuală în atenţia parlamentarilor ucraineni.