x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul morților după cutremurul din Turcia și Siria se apropie de 30.000

Numărul morților după cutremurul din Turcia și Siria se apropie de 30.000

de Redacția Jurnalul    |    12 Feb 2023   •   16:28
Numărul morților după cutremurul din Turcia și Siria se apropie de 30.000
Sursa foto: Hepta

Bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia şi Siria se apropie de 30.000.

Potrivit Anadolu, care citează agenţia turcă de gestionare a dezastrelor, numărul morților a ajuns, duminică după-amiază, la 29.605.

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths, avertiza că bilanţul persoanelor decedate riscă cel puţin să se dubleze.

Totodată, ONU estima că cel puţin 870.000 de persoane au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. Se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria.

Știre inițială: Bilanțul victimelor din Turcia și Siria în urma cutremurului de luni a ajuns la 28.192 de morți, anunță CNN.

Numărul victimelor din Turcia a urcat la 24.617 morți, a declarat vicepreședintele turc Fuat Oktay într-o conferință de presă.

În Siria, numărul total de decese confirmate se ridică la 3.575, dintre care 2.167 în zonele controlate de rebeli în nord-vestul țării, potrivit grupului de protecție civilă Căștile Albe. Alte 1.408 decese au fost înregistrate în teritoriile controlate de guvern, potrivit presei de stat siriene, care a citat Ministerul Sănătății din țară.

Între timp, autoritățile din Turcia au reținut o serie de persoane responsabile pentru construcția clădirilor care s-au prăbușit în urma cutremurului catastrofal de luni, potrivit agenției de știri de stat turce Anadolu, citată de CNN.

Hasan Alpargün, proprietarul unei companii care a construit clădirile distruse în orașul Adana, a fost reținut sâmbătă în Nicosia, Cipru, potrivit Anadolu.

Procurorii din orașul Adana au emis un ordin de reținere pentru 62 de persoane în legătură cu o anchetă privind clădirile distruse de cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade.

Mehmet Yașar Coșkun, care, potrivit Anadolu, este antreprenorul pentru Rönesans Residence, un bloc de apartamente de lux care s-a prăbușit în provincia Hatay, a fost, de asemenea, arestat sâmbătă. Coșkun a fost interceptat vineri de autorități pe aeroportul din Istanbul în timp ce încerca să fugă în Muntenegru, potrivit Anadolu.

Antreprenorul İbrahim Mustafa Uncuoğlu a fost, de asemenea, reținut sâmbătă la Istanbul pentru presupuse inspecții defectuoase ale ansamblului de apartamente Bahar, care s-au prăbușit în epicentrul cutremurului din Gaziantep, a precizat agenția de știri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cutremur 28000 morți