x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nancy Pelosi avertizează: SUA nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul

Nancy Pelosi avertizează: SUA nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul

05 Aug 2022   •   16:35
Nancy Pelosi avertizează: SUA nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul
Sursa foto: Agerpres

SUA nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul, spune președinta Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a cărei vizită recentă la Taipei a enervat Beijingul, scrie AFP.

"Nu va izola Taiwanul împiedicându-ne să mergem acolo. Am avut vizite la nivel înalt, ale senatorilor în primăvară, în mod bipartizan, şi nu îi vom lăsa să izoleze Taiwanul", a spus aceasta la Tokyo. 

Ea are 82 de ani și, în cadrul unui turneu în Asia a vizitat Taiwanul, Coreea de Sud și acum Japonia. "Vizita nu a vizat schimbarea statu-quo-ului aici în Asia, nici schimbarea statu-quo-ului în Taiwan", a explicat Nancy Pelosi.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său și nu acceptă independența acestuia. 

Deși SUA recunoaște politica o singură Chină a Beijingului, are relații  economice strânse cu Taiwanul, pe care îl înarmează de mulți ani. 

"Este vorba de instaurarea păcii în strâmtoarea Taiwan şi de menţinerea statu-quo-ului", a spus Nancy Pelosi, care a lăudat "marea democraţie" din Taiwan cu "economia sa înfloritoare" şi "respectul pentru întreaga populaţie". 

×
Subiecte în articol: sua China taiwan