Funeraliile de stat ale fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela au început duminică în satul în care a copilărit, Qunu, în sudul Africii de Sud, marcate de onoruri militare şi ritualuri xhosa, potrivit AFP.
Ceremonia, cu participarea a aproape 4.500 de persoane, printre care câţiva demnitari străini, se desfăşoară pe proprietatea familiei Mandela.
Ea este transmisă în direct la televiziune şi este urmărită pe ecrane uriaşe în întreaga ţară.
După zece zile de doliu naţional în Africa de Sud şi mai multe zile de omagiu public internaţional, fostul preşedinte decedat la 5 decembrie la vârsta de 95 de ani va fi înhumat lângă părinţii săi şi trei dintre copiii săi, la Qunu.
Funeraliile au început odată cu sosirea sicriului acoperit cu drapelul sud-african, în sunetele unui cântec religios, urmat de imnul 'Nkosi sikelel' iAfrika' (Dumnezeu să binecuvânteze Africa).
La înhumare vor asista numai 450 de persoane, în cadrul unei ceremonii tradiţionale.
Zeci de mii de sud-africani şi un număr fără precedent de personalităţi din întreaga lume luaseră parte marţi la ceremonia omagială dedicată lui Nelson Mandela, un 'gigant al Istoriei', după cum l-a numit preşedintele american Barack Obama.