x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy denunţă atitudinea absolut inadmisibilă a preşedintelui sirian

Nicolas Sarkozy denunţă atitudinea absolut inadmisibilă a preşedintelui sirian

de Marina Constantinoiu    |    14 Iul 2011   •   16:01

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a denuntat, joi, atitudinea absolut inadmisibila a presedintelui sirian Bashar al-Assad, dar a dat asigurari ca "fiecare dictator care provoaca varsare de sange are de dat socoteala' in fata Curtii Penale Internationale, relateaza AFP.

"Atitudinea presedintelui sirian, Bashar al-Assad, este absolut inadmisibila. Dar, dupa cate stiu, nu exista o rezolutie a Natiunilor Unite care sa ceara interventia in aceasta tara', a declarat Sarkozy pentru posturile de televiziune TF1 si France 2, la incheirea defilarii militare cu ocazia zilei de 14 iulie, Ziua Nationala a Frantei.

"Cred ca trebuie intarite sanctiunile la adresa regimului care aplica masurile cele mai brutale impotriva populatiei sale', a adaugat el, ca raspuns la o intrebare privind tacerea ONU in fata represiunii sangeroase a miscarii de contestare politica din Siria.

"Traim intr-o lume noua. Nici un dictator, oriunde s-ar afla el, nu va punea beneficia de imunitate, iar marile puteri ale lumii poarta o responsabilitate in acest sens', a declarat seful statului francez.

Patru tari europene (Marea Britanie, Franta, Germania, Portugalia) au depus acum mai multe saptamani la New York un proiect de rezolutie care condamna represiunea din Siria si cere reforme politice, dar adoptarea acestui text este blocata de Rusia si de China.

Acum trei ani, presedintele sirian a fost unul dintre invitatii de onoare ai presedintelui Nicolas Sarkozy la Ziua Nationala a Frantei. Anterior, participase la summit-ul fondator al Uniunii pentru Mediterana (UpM), un proiect azi paralizat de blocajul in care se afla procesul de pace din Orientul Mijlociu.

×