Captura Video
Franța a ridicat nivelul maxim de alertă, în contextul în care poliția se află în căutarea atacatorului care a deschis focul la târgul de Crăciun din Strasbourg. Atacatorul a ucis două persoane și a rănit alte 14.
Atacatorul, în vârstă de 29 de ani, este cunoscut autorităților francez. Acesta a reușit să fugă de la locul atacului, după ce a fost rănit.
În jur de 350 de ofițeri sunt în căutarea atacatorului, în timp ce ministrul de Interne, Christophe Castaner, anunță că este posibil ca acesta să nu mai fie în Franța. Controlul la frontiere este ridicat.
Mai mult, protestele au fost interzise în Strasbourg, însă nu și în restul Franței, potrivit Reuters. Țara este în mijlocul unui val de proteste pe fondul nemulțumirilor economice și politice.
Atacul de la târgul de Crăciun din Strasbourg a avut loc în jurul orei locale 20:00, marți. Inițial, oficialii au anunțat că au murit trei persoane, însă informația a fost rectificată miercuri dimineață. În urma atacului, două persoane au murit și alte 14 au fost rănite, dintre care nouă sunt în stare gravă.
Potrivit BFM TV, atacatorul a reușit să urce într-un taxi care l-a lăsat în vecinătaea secției de poliție din Neudorf, unde acesta locuiește, în apropiere de granița dintre Germania și Franța. Șoferul taxiului este cel care a spus polițiștilor că atacatorul avea o rană la picior.
Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice, începând de miercuri, imediat ce preşedintele-ales Joe Biden îşi va prelua mandatul, a anunţat pe Twitter viitoarea se...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, susține că reținerea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, este inacceptabilă și nedemocratică. Mesajul a fost postat pe Twitter.
„Reținerea liderului...
Mexicul a înregistrat cel mai grav bilanț săptămânal de până acum al pandemiei, cu un număr record de infecții și peste 7.000 de decese asociate COVID-19.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 20.523...
Serviciul Federal pentru penitenciare din Rusia confirmă că Navalny a fost reținut pe aeroportul Şeremetievo pentru încălcarea condițiilor de probă. El va rămâne în arest până la ședința...
Angajaţii Unilever nu se vor mai întoarce niciodată la birou în regim full-time. Alan Jope, CEO-ul companiei, a precizat: „Nu cred că vom reveni vreodată la modelul de cinci zile de muncă de birou pe...
Guvernul Marii Britanii speră că își poată îndeplini obiectivul de vaccinare și să poată lua în considerare relaxarea restricțiilor până în martie, a declarat, astăzi, ministrul britanic de Externe,...
Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara. În depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger inclusiv pe timpul zilei. Local se vor mai semnala ninsori slabe în Banat, Crișana,...
Ambasada Suediei anunță printr-o postare că regele Carl al XVI-lea Gustaf s-a vaccinat împotriva COVID -19. Foarte multe comentarii fac comparații între imaginea regelui și cea a președintelui Klaus Iohannis:...
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, descrie riscurile la care se supun cei care nu se vaccinează și atrage atenția la informare din surse sigure: dacă doresc...
Rezultate Loto 6/49. Duminica, 17 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile de joi, 14 ianuarie, Loteria Romana a acordat 15.810...
Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 200.000 de...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, anunță dpa.
Într-un...
Patru turiști aflați în Masivul Ciucaș s-au rătăcit și au solicitat ajutorul salvamontiștilor. Salvatorii au reușit să ajungă la ei și încearcă să-i ducă în siguranță la o bază...
Primăria Sectorului 4 din București anunță că luni încep lucrările la noua stație de metrou din zona Berceni. Traficul rutier va fi blocat pe o porțiune de 500 de metri, iar autoritățile locale îi îndeamnă...
Ministerul Educației a trimis tuturor inspectoratelor școlare din țară o solicitare privind desemnarea de persoane care să se ocupe de înregistrarea cadrelor didactice pe platforma pentru înscrierea la vaccinare....