x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Orientul Mijlociu: Iranul a tras cu sute de drone și rachete asupra Israelului. Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian

Război în Orientul Mijlociu: Iranul a tras cu sute de drone și rachete asupra Israelului. Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian

de Redacția Jurnalul    |    14 Apr 2024   •   08:34
Război în Orientul Mijlociu: Iranul a tras cu sute de drone și rachete asupra Israelului. Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian
Sursa foto: Hepta

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, tocmai a făcut un bilanț după atacul asupra Israelului de către Iran. El spune că peste 300 de drone și rachete trase asupra Israelului de către Iran.

Contraamiralul Daniel Hagari a declarat că peste 300 de drone și rachete au fost lansate de Iran în cursul nopții, dintre care 99% au fost interceptate.

Nu au fost raportate victime, dar o fetiță de 10 ani a fost rănită de șrapnel, a precizat Hagari.

El a adăugat că unele dintre lansări au fost efectuate din Irak și Yemen, pe lângă Iran.

El a continuat să spună că situația este încă în desfășurare și că avioanele patrulează cerul.

„Vom face tot ceea ce este necesar”, a mai spus Hagari.

Prima reacţie a lui Joe Biden după ce Iranul a atacat Israelul

Joe Biden a confirmat că s-a întâlnit cu echipa sa de securitate naţională pentru a discuta despre atacul Iranului împotriva Israelului. Este pentru prima dată când Iranul lansează un atac direct asupra Israelului din propriul său teritoriu.

Preşedintele american şi-a scurtat călătoria de weekend în Delaware pentru a se întoarce la Washington.

„Angajamentul nostru faţă de securitatea Israelului împotriva ameninţărilor din partea Iranului şi a reprezentanţilor săi este de fier", a declarat el.

Înalţi oficiali israelieni au spus că mare parte din atac a fost respins: „Am interceptat 99% din răspunsul iranian, ne-am pregătit pentru asta”. Potrivit acestora, „faptul că Iranul trage pentru prima dată de pe teritoriul său în Israel necesită un răspuns".

Postul de televiziune israelian Channel 12 a relatat că avioane de război americane şi britanice au doborât mai multe drone iranienen ce vizau Israelul deasupra zonei de frontieră dintre Irak şi Siria.

Forţele americane au doborât unele dintre dronele iraniene care au fost lansate spre Israel, potrivit unei surse americane pentru ABC News.

Armata israeliană a îndemnat locuitorii din anumite zone să rămână în apropierea „spaţiilor de protecţie" până la noi ordine.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Spațiul aerian israelian se redeschide

Spațiul aerian israelian a fost redeschis, duminică, după ce a fost închis din cauza atacului Iranului asupra Israelului, relatează Sky News.

Autoritatea aeroportuară a declarat că a fost deschis spațiul aerian israelian începând cu ora 4.30 GMT.

O serie de companii aeriene, inclusiv United Airlines și Israel El Al, și-au anulat sâmbătă zborurile către Tel Aviv din cauza restricțiilor din spațiul aerian.

Informațiile de urmărire în timp real a zborurilor aeronavelor de la Flightradar în jurul orei atacului iranian au arătat că avioanele au evitat țările din jurul Israelului.

Sesiune de urgență a Consiliului de Securitate, la cererea Israelului

Consiliul de Securitate al ONU organizează o sesiune de urgenţă duminică, la cererea Israelului. Peste 300 de drone şi rachete au fost lansate până în prezent.

Consiliul de Securitate al ONU organizează o sesiune de urgenţă duminică, la cererea Israelului.

Cele mai mari pagube în urma atacului par să fie înregistrate la baza aeriană Ramon din Negev. Iranul prin intermediul presei de stat a anunţat că a vizat specific acestă bază deoarece de aici s-ar fi lansat atacul asupra consulatului iranian din Dmasc pe 1 aprilie.

Forţele de apărare israeliene au declarat că „angajamentul nu s-a încheiat încă”.

În total, peste 300 de drone şi rachete au fost lansate până în prezent, au adăugat aceştia.

În total, avioanele de luptă israeliene au interceptat peste 10 rachete de croazieră şi zeci de drone în afara graniţelor ţării.

De asemenea, israelienii au confirmat că Iranul a lansat zeci de rachete sol-sol, dintre care majoritatea au fost interceptate.

Purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene: „Acest eveniment continuă şi numărul de drone lansate a depăşit 200. Aeroportul militar al Israelului a fost lovit în urma atacului cu rachete al Iranului. Un număr mic de rachete lansate de Iran au atins solul israelian”.

Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, duminică, faptul că România este solidară cu poporul israelian în fața atacului Iranului.

Ciolacu Marcel a scris un mesaj pe X, în care arată că românii sunt solidari cu poporul israelian.

„Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în fața atacului Iranului. Condamnăm cu fermitate acest atac și susținem dreptul Israelului de a asigura securitatea cetățenilor sǎi”, spune Ciolacu.

Iranul a lansat un atac direct asupra Israelului din propriul său teritoriu. Acest fel de atac este o premieră pentru Iran.

Rishi Sunak: Condamn în cei mai fermi termeni atacul nesăbuit al regimului iranian

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a transmis că Regatul Unit va continua să susțină securitate Israelului, în contextul „atacului nesăbuit” al regimului iranian.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a scris pe X că este alături de Israel.

„Condamn în cei mai fermi termeni atacul nesăbuit al regimului iranian împotriva Israelului. Iranul a demonstrat încă o dată că intenționează să semene haos în propria curte. Regatul Unit va continua să susțină securitatea Israelului și a tuturor partenerilor noștri regionali, inclusiv Iordania și Irakul”, spune Sunak.

Acesta a precizat că alături de aliați, lucrează de urgență pentru a stabiliza situația și a preveni escaladarea ulterioară.

Iranul a lansat un atac direct asupra Israelului din propriul său teritoriu. Acest fel de atac este o premieră pentru Iran.

Lloyd Austin: Nu căutăm un conflict cu Iranul

Secretarul american al apărării a declarat că America nu caută un conflict cu Iranul, dar nu va ezita să își protejeze forțele și să sprijine apărarea Israelului, scrie Sky News.

Într-o declarație făcută duminică dimineață, Lloyd Austin a spus că face apel la Iran să detensioneze situația și să oprească orice alte posibile atacuri.

Aceasta vine după ce președintele Joe Biden i-a spus lui Benjamin Netanyahu că rămâne „angajamentul de fier” al SUA față de securitatea țării.

El a adăugat că avioanele militare americane și distrugătoarele de apărare împotriva rachetelor balistice au ajutat la „doborârea a aproape toate dronele și rachetele” lansate de Iran sâmbătă seară.

De asemenea, Biden i-a spus dlui Netanyahu că SUA se vor opune oricărui contraatac al Israelului împotriva Iranului, potrivit site-ului american de știri Axios, care citează un înalt oficial de la Casa Albă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: razboi Orientul Mijlociu