x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi dezvăluiri în scandalul "Şeful diplomaţiei UE a cochetat cu sovieticii"

Noi dezvăluiri în scandalul "Şeful diplomaţiei UE a cochetat cu sovieticii"

de Mihaela Matachita    |    06 Dec 2009   •   00:00

Presa din Marea Britanie continuă dezvăluirile cu privire la trecutul nu tocmai curat al Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, cu serviciile secrete ale fostei URSS în timpul războiului rece.

Duminică, ediţia electronică a cotidianului britanic Daily Mail a relatat că Lady Ashton a avut o relaţie amoroasă cu un comunist britanic. Acesta avea legături strânse cu cei mai importanţi lideri sindicali din Marea Britanie. Relaţia dintre Catherine Ashton şi Duncan Rees datează de la sfârşitul anilor '70 şi a durat mai mult de doi ani. Rees (56 de ani) era pe atunci secretar general al Partidului Comunist din Marea Britanie. De la sfârşitul lui 1977 până la începutul lui 1980, el a locuit cu "partenera sa", Cathy, în prezent Lady Ashton, în Notting Hill (vestul Londrei).

În perioada 1975-1979, Rees a fost secretar general al Campaniei pentru dezarmare nucleară (CND) şi, din 1981 până în 1985, organizator la nivel naţional al acesteia. CND este suspectată ca fiind înfiinţată, controlată, finanţată de sovietici. A lucrat pentru ziarul comunist Morning Star din februarie 1980 până în martie 1981. A fost membru al comisiei consultative pentru pace a Partidului Comunist din 1975 până în 1982. A părăsit partidul în 1983.

"Am cunoscut-o prima oară pe Cathy când, împreună cu doi colegi, am intervievat-o pentru funcţia de secretar administrativ la CND. Am angajat-o în vara lui 1977 şi a început activitatea în septembrie", a spus Rees. El a adăugat că Ashton "a fost secretar administrativ cam un an şi jumătate, fiind apoi selectată într-o funcţie neremunerată, de trezorier la conferinţa anuală a CND din 1979". Rees a afirmat că Ashton nu a fost membru al Partidului Comunist şi nici nu i s-a cerut.

CURTAT DE KGB
Peter Kellner, soţul lui Catherine Ashton, a dezvăluit că a fost curtat de KGB în anii '80 şi că era considerat atât de serviciile secrete sovietice, cât şi de poliţia britanică, un simpatizant al comuniştilor, potrivit The Sunday Times. Dezvăluirile lui Kellner, comentator politic şi preşedinte al institutului de sondare a opiniei publice YouGov, survin în contextul în care Lady Ashton este cercetată pentru funcţia pe care a avut-o în CND.

El a spus că a fost abordat de Iuri Kudimov acum 20 de ani. Kellner, un susţinător al laburiştilor, lucra pe atunci la publicaţia New Statesman. În 1985, Kudimov a fost expulzat pentru spionaj împreună cu alţi 24 de oficiali sovietici. După întâlnirea celor doi, carierele lor au înflorit: Kellner este preşedintele YouGov, iar Kudimov, preşedintele Băncii rezervelor naţionale ruse. Banca este deţinută de Aleksandr Lebedev, apropiat al lui Kudimov şi actual proprietar al cotidianului londonez, Evening Standard. Lebedev a lucrat la Londra pentru KGB.

×
Subiecte în articol: externe