Noi confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi se dădeau marţi la periferia Doneţkului, principalul fief al insurgenţilor în stare de asediu cvasi-total, autorităţile de la Kiev îndemnând populaţia civilă să părăsească oraşul, relatează France Presse, conform Agerpres.
Tiruri de mortieră au fost trase pe durata întregii nopţi de luni spre marţi, avariind staţia electrică dintr-un cartier al Doneţkului vecin Mariinkăi.
La Kiev, un purtător de cuvânt militar a confirmat că forţele armate sunt 'aproape' de cartierele periferice ale Doneţkului şi Luganskului, un alt bastion al separatiştilor proruşi.
'Aceasta nu înseamnă că un atac este în curs de desfăşurare, în acest moment este vorba de pregătirea eliberării oraşului', a declarat presei Andrii Lâsenko, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare.
Strategia afişată până acum de Kiev vizează izolarea insurgenţilor din Doneţk până la epuizarea lor totală de resurse. Obiectivul este de a-i tăia de graniţa rusă, de unde vin armele şi mercenarii, potrivit autorităţilor ucrainene şi Occidentului, care justifică în acest fel sancţiunile economice fără precedent împotriva Rusiei.