x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Restricții noi la Lisabona, pentru a frâna răspândirea variantei Delta

Restricții noi la Lisabona, pentru a frâna răspândirea variantei Delta

25 Iun 2021   •   21:30
Restricții noi la Lisabona, pentru a frâna răspândirea variantei Delta

Locuitorii din Lisabona vor trebui să respecte o serie de noi restricţii care vor intra în vigoare începând de vineri în capitala Portugaliei din cauza unei recrudescenţe a pandemiei de COVID-19, pusă pe seama variantei Delta a noului coronavirus, informează AFP.

Capitala portugheză este una dintre municipalităţile în care restricţiile sanitare au fost înăsprite, unde magazinele şi restaurantele se confruntă cu o reducere a programului de funcţionare şi a capacităţii lor de primire, în timp ce restricţii de deplasare vor fi impuse de vineri până luni în regiunea în care se află oraşul Lisabona.

Persoanele care deţin certificatul sanitar european sau prezintă un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea totuşi să se deplaseze în mod liber.


În Lisabona, programul magazinelor a fost redus, precum şi cel al cafenelelor, patiseriilor şi restaurantelor, care vor trebui să se închidă la ora locală 22:30 în timpul săptămânii şi la ora locală 15:30 în timpul weekendului.

×