x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Norvegia promite că va sprijini Ucraina cu 1 miliard de euro

Norvegia promite că va sprijini Ucraina cu 1 miliard de euro

02 Iul 2022   •   13:05
Norvegia promite că va sprijini Ucraina cu 1 miliard de euro

Norvegia s-a angajat să aloce 1 miliard de euro pentru a ajuta Ucraina să se apere, să sprijine persoanele aflate în dificultate și pentru reconstrucție în urma invaziei Rusiei, scrie Reuters.

În cadrul unei conferințe de presă la Kiev, alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat că Norvegia a dorit să își exprime solidaritatea cu lupta Ucrainei pentru supraviețuire.

"Sunt aici pentru a spune că lupta Ucrainei nu este doar pentru Ucraina. Este vorba despre niște principii fundamentale ale lumii pe care o vom oferi copiilor noștri. Este vorba despre securitatea în Europa, este vorba despre soarta vecinului tău", a spus el.

"Vom oferi 1 miliard de euro în sprijinul țării și poporului dvs. pentru partea rămasă din 2022 și pentru 2023", a continuat el. "Acest război este o încălcare a dreptului internațional. ... Aveți dreptul să vă apărați și noi avem dreptul să vă ajutăm să vă apărați."

Întrebat dacă Norvegia este dispusă să mărească livrările de gaz către Europa, Stoere a declarat că Norvegia produce deja gaz "la maxim", dar că va face tot ce poate pentru a furniza gaz.

Zelenski a declarat că trebuie menținută presiunea asupra Rusiei pentru ca războiul să se încheie.

El a spus că Rusia a folosit o rachetă Kh-22 din epoca sovietică, proiectată pentru a lovi portavioane sau alte obiecte mari, pentru a lovi o clădire obișnuită de nouă etaje - o referire la o lovitură în primele ore ale zilei de vineri asupra unui bloc de apartamente de lângă Odesa, în care oficialii ucraineni spun că cel puțin 16 persoane au fost ucise.

(sursa: Mediafax)

×