x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nou record de infecții în Rusia, în ciuda săptămânii de vacanță pentru combaterea pandemiei

Nou record de infecții în Rusia, în ciuda săptămânii de vacanță pentru combaterea pandemiei

06 Noi 2021   •   14:40
Nou record de infecții în Rusia, în ciuda săptămânii de vacanță pentru combaterea pandemiei
Sursa foto: MTI

Rusia a înregistrat un nou record de cazuri zilnice de coronavirus, în ciuda faptului că se află în mijlocul unei perioade de vacanță de o săptămână pentru a combate răspândirea COVID-19.

Potrivit cifrelor publicate sâmbătă de guvern, 41.335 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, un record de la începutul pandemiei, conform Euronews.

De asemenea, Rusia a înregistrat 1.888 de decese în aceeași perioadă, o cifră în ușoară scădere față de statisticile de vineri.

Rusia este cea mai grav afectată țară europeană, cu peste 8,7 milioane de cazuri de la începutul crizei sanitare și un bilanț de aproape 450.000 de morți până la sfârșitul lunii septembrie.

Președintele Vladimir Putin a declarat o perioadă de vacanță între 30 octombrie și 7 noiembrie pentru a limita infecțiile.

La Moscova, acest lucru a însemnat că școlile, saloanele de înfrumusețare, magazinele, sălile de sport și alte servicii „neesențiale" au fost închise.

Răspândirea rapidă a COVID în Rusia a fost facilitată de rata scăzută de vaccinare a populației, pe fondul unei neîncrederi generalizate, doar 33,8% dintre ruși fiind complet imunizați până în prezent.

Regiunea rusă Novgorod a prelungit deja perioada de vacanță cu încă o săptămână, în condițiile în care cazurile continuă să crească.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pandemie Rusia