David Gonzales din Hoffman, Minnesota, a facut o descoperire incredibilă în timp ce schimba ţevile la noua sa locuinţă, scrie Daily Mail. Este vorba despre Action Comics nr. 1, care conţine prima apariţie a lui Superman şi datează din 1938.
Gonzales a cumpărat o casă abandonată, veche de aproape 80 de ani, pe care a dat 10.000 de dolari şi care avea nevoie de renovări serioase.
Şi pentru că nu avea timp de pierdut, bărbatul s-a apucat de reparaţii. A început prin a schimba ţevile. În scurt timp, David avea să facă o descoperire care urma să-i schimbe viaţa pentru totdeauna. Bărbatul a găsit în pereţii casei, printre ziarele folosite drept izolaţie, o revistă de benzi desenta efoarte rară. Este vorba despre despre Action Comics nr. 1, care conţine prima apariţie a lui Superman şi datează din 1938.
Mătuşa lui David i-a spus că este o descoperire importantă, care îi va aduce mulţi bani. Lucru care s-a dovenit foarte adevărat. Bărbatul a scos revista la licitaţie, iar ultima ofertă primită a fost de 113.000 dolari.
Alte copii ale revistei s-au vândut cu până la 2 milioane de dolari, însă cea găsită de David nu este într-o stare prea bună. "Vânzarea revistei mă va ajuta să îmi plătesc creditul la casă, dar şi să îmi cumpăr maşina la care visez, un Camaro vechi din 1992", a spus David.