Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a încercat să-i convingă pe partenerii lui europeni de importanţa capacităţii nucleare defensive a Franţei şi, în consecinţă, despre rolul important al acestei ţări în apărarea continentului, în cazul unui atac inamic.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a încercat să-i convingă pe partenerii lui europeni de importanţa capacităţii nucleare defensive a Franţei şi, în consecinţă, despre rolul important al acestei ţări în apărarea continentului, în cazul unui atac inamic. Pledoaria lui Sarko pentru revizuirea arsenalului nuclear al ţării intervine în contextul în care populaţia este şi aşa împovărată de scumpiri, iar un buget al apărării costisitor ar face-o să vocifereze şi mai mult împotriva deciziilor Parisului.
PERSUASIV. Cu toate astea, Sarko s-a bătut cu pumnii-n piept că merită să-şi pună pielea la saramură ca să aloce un buget gras armatei. Vrând să fie şi mai convingător, a invocat pericolul iranian. "Mă gândesc în special la Iran (...) care îşi măreşte raza de acţiune a rachetelor, în condiţiile în care programul său nuclear face obiectul unor serioase suspiciuni", a declarat Sarko, citat de AFP, în timp ce asista la lansarea la apă, la Cherbourg (vestul ţării), a unui submarin nuclear de generaţie nouă. Reamintind că "rachetele nucleare cu rază lungă de acţiune pot ajunge în Europa în mai puţin de o jumătate de oră", Sarko a mai spus, în timp ce admira noul submarin, că "Asia sau Orientul Mijlociu îşi dezvoltă rapid capacităţile balistice". Cu un aer de mândrie naţională, a conchis: "Capacitatea nucleară franceză este un element cheie al securităţii Europei". Sarkozy este şi comandantul forţelor armate şi căruia îi revine decizia finală de "a apăsa" pe butonul roşu.