x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă furtună tropicală care se transformă în uragan amenință Florida

O nouă furtună tropicală care se transformă în uragan amenință Florida

09 Noi 2022   •   22:00
O nouă furtună tropicală care se transformă în uragan amenință Florida

Furtuna tropicală Nicole se apropie de coasta atlantică a Floridei. Furtuna s-ar putea transforma în uragan, avertizează specialiștii.

Furtuna tropicală Nicole ar putea să se transforme miercuri în uragan, în timp ce se apropia de coasta atlantică a Floridei, amenințând să lovească regiunea cu valuri de ploi torențiale și vânturi puternice.

Furtuna, care se deplasează cu 21 km pe oră, se află în apropiere sau deasupra Bahamasului și va ajunge pe coasta de est a Floridei în cursul nopții, a precizat centrul pentru uragane.

„Valul de furtună va fi însoțit de vânturi mari și dăunătoare. Locuitorii din zona de avertizare trebuie să asculte de oficialii locali", a anunțat Serviciul Național de Meteorologie.

Mai multe comitate de pe coasta Floridei au emis ordine de evacuare obligatorie și voluntară pentru locuitorii care trăiesc în apropierea coastei și pe insulele. Totodată, autoritățile au deschis adăposturi în școli și centre comunitare.

Numeroase districte școlare și universități din regiune au anulat cursurile pentru restul săptămânii, în timp ce Aeroportul Internațional din Orlando a anunțat că își încetează operațiunile comerciale începând de miercuri, la ora 16.00.

Furtuna se va deplasa în sudul Georgiei joi și va ajunge vineri în Carolina. În Bahamas, unii locuitori și-au evacuat casele, în timp ce vântul și inundațiile au afectat zone, inclusiv insula Abaco.

Departamentul de Meteorologie din Bahamas a declarat că au fost raportate valuri de furtună de aproape 1,2 metri la nord de orașul Treasure Cay din Abaco.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: uragan florida