Cel putin 20 de cadavre au fost gasite joi in trei vehicule abandonate in orasul Guadalajara, din vestul Mexicului, a anuntat procuratura statului Jalisco.
Potrivit Associated Press, cadavrele erau legate si au fost gasite intr-un autoturism, o camioneta si o utilitara, intr-unul din vehicule fiind descoperit si un mesaj atribuit unei grupari criminale.
Anuntul a fost facut de ministrul securitatii din statul Jalisco, Luis Carlos Najera, care a refuzat insa sa-i identifice pe autorii mesajului, invocand confidentialitatea anchetei.
Macabra descoperire de joi a fost facuta pe un bulevard foarte frecventat al celui de-al doilea mare oras din Mexic, cu o populatie de 4,4 milioane de locuitori, chiar in apropierea unui centru cultural unde se va desfasura un targ de specialitate, la care sunt asteptati, intre altii, laureatii Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa si Herta Muller.
Si miercuri a fost o zi sangeroasa in Mexic, 24 de cadavre, dintre care 17 carbonizate, fiind descoperite in doua vehicule la Culiacan, in statul Sinaloa, din nord-vestul tarii, fieful cartelului La Familia.