x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O româncă, primul nou născut în 2010 în Spania

O româncă, primul nou născut în 2010 în Spania

04 Ian 2010   •   00:00

Maria Angela Gheorghe a devenit la 1 ianuarie primul nou născut anul acesta în Spania, la Jerez. Părinţii săi, Maria Gabriela şi Angel Gheorghe, în vârstă de 30 şi, respectiv, 35 de ani sunt de origine română şi s-au stabilit la Sanlucar în urmă cu şase ani, potrivit presei locale.



Naşterea fetiţei a avut loc la orele 01.05 în noaptea de Anul Nou, arată Agerpres. Fetiţa a avut la naştere 2,680 kilograme. Deşi părinţii locuiesc la Sanlúcar de Barrameda, o serie de complicaţii legate de sarcină - naşterea era prevăzută iniţial pentru data de 6 ianuarie - au sfătuit-o pe mamă să nască la spitalul din Jerez. Maria Gabriela a simţit primele dureri la orele şapte seara în ultima zi a anului şi a fost dusă de urgenţă la spital, fiind însoţită permenent de soţ şi de mai multe rude venite special pentru această ocazie din România.

În pofida complicaţiilor deja precizate, atât naşterea cât şi orele care au precedat travaliul s-a desfăşurat absolut normal.

Maria Gabriela şi Angel Gheorghe - care lucrează în construcţii - sunt părinţii altei fetiţe născute în România în urmă cu zece ani şi care s-a aflat permanent alături de mama ei pentru a o îngriji şi a se bucura de naşterea micuţei sale surioare.

×
Subiecte în articol: diaspora