x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obama, o primă victorie

Obama, o primă victorie

de Mihaela Matachita    |    09 Noi 2009   •   00:00
Obama, o primă victorie
Sursa foto: Jim Watson/Afp/mediafax

Preşedintele SUA, Barack Obama, a obţinut o primă victorie în bătălia sa pentru reformarea sistemului asigurărilor de sănătate, Camera Reprezentanţilor adoptând după 12 ore de dezbateri acest ambiţios proiect politic.



Textul de aproximativ 2.000 de pagini a fost aprobat de congresmenii din Camera Reprezentanţilor cu 220 de voturi pentru, faţă de 215 împotrivă, scor calificat drept strâns după 12 ore de dezbateri. Dintre republicani, unul singur, Anh "Joseph" Cao, a votat în favoarea documentului în cadrul reuniunii excepţionale de la Capitoliu, încheiate sâmbătă în jurul orei 23:15 (duminică,6:15, ora României).

Totuşi, imediat după anunţarea rezultatului, Barack Obama a salutat votul Camerei Inferioare şi s-a declarat "absolut încrezător" cu privire la aprobarea proiectului în Senat, sperând să promulge legea "până la sfârşitul anului". Dar, potrivit AFP, textul ar urma să întâmpine mai multă rezistenţă în Camera Superioară, unde liderul majorităţii, Harry Reid, a lăsat să se înţeleagă că votul final ar putea aştepta până în 2010.

Totodată, Camera Reprezentanţilor a respins o contrapropunere prezentată de opoziţia republicană. Camera a adoptat cu 240 de voturi la 194 un amendament propus de un grup de democraţi care se opun avorturilor, menit să consolideze interdicţia de a folosi fonduri publice pentru avorturi, măsură apreciată de republicani.

BĂTĂLIA
Potrivit AFP, dezacordurile privind avorturile ar fi putut costa scump majoritatea, care chiar şi seara târziu nu era sigură că va obţine cele 218 voturi din totalul de 435, necesare aprobării legii. Preşedintele Barack Obama s-a deplasat personal sâmbătă, la prânz, pentru a le cere democraţilor, într-un discurs de circa 30 de minute, să voteze în favoarea reformei, aceasta fiind una dintre promisiunile sale de campanie. Apoi, de la Casa Albă, Obama le-a explicat congresmenilor că "oportunităţi enorme, ca acestea, se prezintă poate o dată la o generaţie".

La rândul său, preşedinta Camerei, Nancy Pelosi, s-a adresat americanilor: "Acest proiect de lege vă oferă dumneavoastră şi medicului dumneavoastră controlul asupra sănătăţii voastre, companiile de asigurări nu se vor mai găsi de-a curmezişul drumului".

Această reformă este aşteptată de 100 de ani, a subliniat Pelosi, care a citat primele iniţiative ale preşedintelui Theodore Roosevelt. Militanţi antireformă au protestat în faţa Capitoliului strigând: "Omorâţi proiectul de lege" ("Kill Bill"). Potrivit liderului minorităţii republicane, John Boehner, proiectul de lege va costa 1.300 de miliarde de dolari, "va suprima milioane de locuri de muncă (...), va creşte impozitele, va creşte primele de asigurări".

Planul aprobat urmăreşte să ofere asigurare de sănătate pentru 36 de milioane de americani care nu dispun de una. În total, 96% din americani vor fi asiguraţi în cadrul acestui plan democrat, care încearcă să micşoreze costurile pentru sănătate. Pe de altă parte, proiectul prevede crearea unui sistem de asigurări de sănătate administrat de Guvern, în concurenţă cu cel al companiilor private.

×
Subiecte în articol: externe