x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina. Occidentul îndeamnă Kievul să negocieze pacea cu Rusia

Război în Ucraina. Occidentul îndeamnă Kievul să negocieze pacea cu Rusia

de Redacția Jurnalul    |    04 Noi 2023   •   20:00
Război în Ucraina. Occidentul îndeamnă Kievul să negocieze pacea cu Rusia
Sursa foto: Hepta

Oficiali americani și europeni au discutat cu autoritățile de la Kiev despre ceea ce ar putea implica eventualele negocieri de pace cu Rusia pentru a pune capăt războiului, potrivit NBC.

În războiul din Ucraina, aflat în cea de-a 21-a lună de la începutul conflictului, au murit sau au fost rănite sute de mii de persoane și zone întinse din țară au fost distruse.

De asemenea, relațiile dintre Moscova și Occident a ajuns în cel mai mare impas de la Criza rachetelor din Cuba, din 1962.

NBC, care citează un înalt oficial american sub protecția annimatului și un fost înalt oficial al Statelor Unite, transmite că discuțiile au inclus linii foarte generale despre ceea ce Ucraina ar putea fi nevoită să renunțe pentru a ajunge la un acord cu Federația Rusă.

Întrebat sâmbătă despre reportajul NBC, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a reafirmat poziția potrivit căreia nu este momentul să negocieze cu Rusia și a negat, de asemenea, că vreun lider occidental îl presează să facă acest lucru.

„Toată lumea cunoaște atitudinea mea, care coincide cu atitudinea societății ucrainene... Astăzi, nimeni nu face presiuni (asupra mea pentru a negocia), nici unul dintre liderii UE sau ai Statelor Unite”, a declarat el într-o conferință de presă comună cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Kiev.

„Ca noi să stăm acum la masă cu Rusia, să discutăm și să-i dăm ceva, acest lucru nu se va întâmpla”.

Ucraina a declarat în repetate rânduri că urmărește să recucerească toate teritoriile luate de Rusia, inclusiv Crimeea, care a fost anexată în 2014, și că nu se va odihni până când fiecare soldat rus nu va fi alungat de pe teritoriile sale.

NBC a citat oficialii americani spunând că discuțiile cu Ucraina au avut loc în contextul în care Statele Unite și Europa sunt îngrijorate de faptul că războiul a ajuns într-un impas dar și de capacitatea Occidentului de a continua să ofere ajutor Kievului.

„Oficiali ai administrației Biden sunt îngrijorați că Ucraina este la capătul puterilor, în timp ce Rusia dispune de o aprovizionare aparent inepuizabilă”, transmite NBC.

Mai mult, postul american de televiziune subliniază că „Ucraina se confruntă și cu dificultăți de recrutare și a fost recent scena unor proteste publice față de unele pretenții ale președintelui Volodimir Zelenski de mobilizare pe durată nedeterminată.”

Totodată, „oficialii americani au mai declarat în privat că Ucraina nu mai are timp decât probabil până la sfârșitul anului sau puțin după aceea până să înceapă discuții mai importante despre negocierile de pace”, informează NBC.

În prezent, Rusia controlează aproximativ 23% din teritoriul Ucrainei.

 

×
Subiecte în articol: negocieri pace razboi ucraina Rusia sua occident