x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Omul providenţial/Semn de precaritate economică

Omul providenţial/Semn de precaritate economică

de Marina Constantinoiu    |    01 Noi 2008   •   00:00

Niciodată, parcă, toamna nu fu mai agitată. Niciodată, parcă, americanii nu fură mai interesaţi de alegeri. Ce îi mână pe ei la mitingurile electorale mai mult acum decât îi mâna înainte? Răspunsul este unul logic şi a fost detaliat de specialişti. Dar este în acelaşi timp îngrijorător. Pentru că vorbim despre America, nu de cine ştie ce bantustan.

Seriosul Wall Street Journal este cel care a remarcat faptul că masele impresionante de oameni care participă la mitingurile electorale ale lui Barack Obama, o trăsătură inedită a politicii americane, amintesc mai degrabă de state din lumea a treia în care populaţia îşi pune speranţele în liderul suprem.

ALTFEL PÂNĂ ACUM
Până la alegerile prezidenţiale din 2008, mulţimile de simpatizanţi nu au reprezentat o caracteristică predominantă a politicii americane, scrie publicaţia citată. Astfel de mase impresionante sunt, deseori, asociate cu societăţi din lumea a treia unde locuitorii se strâng animaţi de credinţa într-un lider pe care îl consideră un Mântuitor, cel care va îndrepta lucrurile, subliniază publicaţia americană.

ADEVĂRUL DIN SPATELE SPECTACOLULUI
Mulţimile care s-au strâns în St. Louis, Denver sau Portland pentru a-l asculta pe candidatul democrat reprezintă în realitate o măsură a situaţiei precare din Statele Unite, comentează cotidianul. Nu există de fapt nimic atât de tulburător la Barack Obama, adaugă Wall Street Journal, un politician cerebral, cu un aer de detaşare, elocvent într-o măsură limitată, dar cu un discurs care poate fi anticipat de simpatizanţi după doi ani de campanie. Geniul său politic constă în faptul că este nealterat, iar admiratorii săi îl pot încă asocia cu orice îşi doresc ei.

CĂT DE ADEVĂRAT!
Modelat de studii superioare, biserică şi organizaţii neguvernamentale, senatorul de Illinois a mizat pe ambiguitate, fiind perceput în mod diferit de variate segmente ale societăţii americane, comentează acelaşi Wall Street Journal. Criza economică din Statele Unite i-a prins pe alegători pe nepregătite, iar aceştia caută acum protecţie, adăpostul oferit de stat şi promisiunea unei redresări sociale. În aceste condiţii de stres economic, un politician tânăr, stăpân pe sine, carismatic, a fost adus în faţa maselor.

PREVIZIUNI SUMBRE
A doua zi după alegerile din 4 noiembrie, dezamăgirea va cuprinde însă mulţimile de simpatizanţi ai lui Obama, susţine aceeaşi sursă. Înfrângerea, de neconceput de către aceştia, îi va copleşi. Victoria însă va aduce în curând cu ea verdictul necruţător că necazurile nu vor fi înlăturate de carisma unui lider politic, subliniază Wall Street Journal.

×
Subiecte în articol: externe