''Oraşul este în cenuşă'', a anunțat primarul localității, Vladislav Atroşenko, pe Centrul Media din Ucraina, citat de AFP.
Un pod care ducea spre Kiev a fost distrus de armata rusă, iar un alt pod pietonal, aflat sub foc constant, s-ar putea prăbuşi, împiedicând astfel trecerea coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor.
Autorităţile locale se străduiesc să scoată răniţii grav pentru a putea fi operaţi. Este vorba de 44 de persoane, militari şi civili, printre care trei copii.
Peste 200 de civili au fost ucişi. În oraș se mai află circa 120.000 de oameni, jumătate din numărul total al locuitorilor înainte de invazie.