Papa Francisc a anunţat luni că preoţii vor putea acorda permanent iertarea pentru păcatul avortului, nu doar pentru perioada cât a durat Anul Jubileului Milostivirii, care s-a încheiat duminică 20 noiembrie, relatează agenţiile EFE şi France Presse.
Este ceea ce reiese din scrisoarea apostolică 'Misericordia et misera', documentul prin care s-a încheiat Jubileul Extraordinar al Milostivirii instituit de papa Francisc şi în care Suveranul Pontif îi sfătuieşte pe catolici să continue această perioadă de milostivire, reconciliere şi iertare.
Potrivit doctrinei catolice, avortul este un păcat grav care atrage excomunicarea. Până acum, un preot nu putea acordarea iertarea pentru acest păcat decât cu autorizarea episcopului sau chiar a pontifului.
Papa Francisc atrage atenţia cu putere în această scrisoare că "avortul este un păcat grav pentru că pune capăt unei vieţi nevinovate". Dar, adaugă el, "nu există păcat pe care milostenia lui Dumnezeu să nu-l ajungă şi să nu-l distrugă acolo unde găseşte un suflet pocăit care vrea să se împace cu Tatăl" din ceruri.
"Prin urmare fiecare preot să fie călăuză, sprijin şi uşurare pentru a-i însoţi pe cei care s-au pocăit pe drumul lor spre împăcare", subliniază Papa.
Suveranul Pontif le aminteşte preoţilor diferitele situaţii familiale din prezent şi le cere ca în faţa acestor persoane "să aibă un discernământ atent, profund şi prudent pentru ca nimeni să nu să fie exclus, indiferent de situaţie, şi să se simtă fiecare primit de Dumnezeu, să participe activ la viaţa comunităţii şi să fie admis în această turmă a Domnului".AGERPRES