x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mozambic, Madagascar şi Mauritius în septembrie

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mozambic, Madagascar şi Mauritius în septembrie

27 Mar 2019   •   14:43
Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mozambic, Madagascar şi Mauritius în septembrie

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mozambic, Madagascar şi Mauritius în perioada 4 - 10 septembrie, potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Vatican, citat de EFE şi AFP.

Potrivit Vaticanului, papa a răspuns astfel invitaţiilor făcute de şefiii de stat şi de episcopii din respectivele ţări şi că va vizita capitalele Maputo, Antananarivo şi Port Louis.

"Sfinţia sa papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Mozambic, Madagascar şi insula Mauritius, între 4 şi 10 septembrie, şi va vizita Maputo în Mozambic, Antananarivo în Madagascar şi Port-Louis în Mauritius", notează comunicatul Vaticanului, care a anunţat că va publica ulterior programul papei.

Se prevede ca 2019 să fie anul cu cele mai multe voiaje ale papei din pontificatul său.

După ce a vizitat la începutul anului Panama şi Emiratele Arabe Unite, papa va ajunge în Maroc la sfârşitul acestei săptămâni, urmând să viziteze Macedonia şi Bulgaria, între 5 şi 7 mai; România între 31 mai şi 2 iunie şi este de asemenea aşteptat în Japonia în noiembrie.

Va fi cea de-a patra călătorie a Sfântului părinte în Africa, după ce între 24 şi 30 noiembrie 2015 a vizitat Kenya, Republica Centrafricană şi Uganda, iar în aprilie 2017 a vizitat Egiptul, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să ajungă în Maroc.AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc