O misiune la Bruxelles ar putea fi visul unui spion. Sau coşmarul lui, întrucât capitala Belgiei concentrează instituţii şi interese din domenii diverse, de la politic la economic şi militar şi, evident, secrete pe măsură.
Capitala politică a Europei a devenit un centru important al spionajului mondial, în special de la încheirea Războiului Rece, comentează El Periodico de Catalunya, citat de portalul Presseurop.eu. Întrucât la Bruxelles îşi au sediul instituţii ce reprezintă interese politice, economice, tehnologice, geopolitice şi militare, serviciile secrete pot găsi aici teren foarte fertil pentru operaţiunile lor.
METODE VECHI, TEHNOLOGII NOI
O sesizare recentă în acest sens aparţine Comisiei Europene. Într-o notă internă, Executivul Uniunii Europene a cerut luarea unor măsuri împotriva tentativelor din ce în ce mai numeroase de a se obţine documentaţie "confidenţială şi sensibilă" referitor la angajaţii instituţiei. În textul acestei note se arată că "unele ţări, grupuri de presiune, jurnalişti şi agenţii private, caută să obţină informaţii protejate", iar "persoane aflate în legătură cu serviciile secrete" se dau drept bursieri, ziarişti, funcţionari din statele membre UE din rândurile personalului Comisiei Europene şi serviciilor tehnice.
"Bruxelles-ul este, alături de Washington şi Geneva, unul dintre cele trei oraşe-cheie pentru serviciile de spionaj din lume", explică Kristof Clerix, ziarist şi autor al cărţii "Serviciile secrete străine în Belgia". El spune că vechile metode utilizate în perioada Războiului Rece - câştigarea şi apoi exploatarea încrederii, stau în picioare şi în ziua de azi. "Ceea ce s-a schimbat însă este utilizarea de noi tehnologii şi importanţa crescândă a intereselor economice", precizează Clerix. "Din punct de vedere politic şi militar, Bruxelles-ul este chiar mai interesant pentru spioni decât în timpul Războiului Rece". UE are acum competenţe în politica externă şi de apărare, dar dezvoltă şi operaţiuni militare şi politice pe scară largă (Bosnia, Kosovo, Macedonia, Somalia). În plus de factorii politici şi militari, există alţii care justifică interesul pe care îl reprezintă Bruxelles-ul pentru serviciile străine de spionaj: prezenţa în Belgia a unor instalaţii tehnologice militare şi spaţiale dar şi a sediului NATO.
Citește pe Antena3.ro