Nimeni nu va recunoaşte independenţa Cataloniei, a declarat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, care a adăugat că guvernul de la Madrid acţionează corect pentru a restaura ordinea constituţională în regiunea separatistă. El a precizat că UE va lăsa la latitudinea executivului spaniol modul de soluționare a crizei, deoarece este o problemă internă a Spaniei.
„Nimeni nu va recunoaşte Catalonia ca stat independent”, a afirmat, ieri, Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European (PE), citat de AP. El a adăugat că referendumul pe tema independenţei, organizat în Catalonia, la începutul lunii octombrie, a fost ilegal, iar Uniunea Europeană nu va media conflictul, deoarece această criză este o problemă internă a Spaniei. Preşedintele PE a declarat că decizia Spaniei de a organiza alegeri anticipate în regiune a fost hotărârea cea mai bună, după ce parlamentul regional al Cataloniei a adoptat declaraţia de independenţă. „Referendumul a fost ilegal. Ordinea constituţională trebuie restaurată în regiune”, a spus şeful PE. „Alegerile regionale vor permite catalanilor să decidă ce fel de guvern îşi doresc. Totul trebuie să se organizeze conform Constituţiei Spaniei”, a afirmat Tajani. Guvernul de la Madrid a decis, vineri seara, dizolvarea executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a parlamentului regional, după ce liderii locali au adoptat declaraţia de independenţă a Cataloniei. Pe lângă destituirea din funcţie a lui Puigdemont, Madridul a dispus demiterea şefilor Poliţiei din regiunea catalană, iar funcţiile administrative din Catalonia vor fi preluate de către cabinetul spaniol. Soraya Sáenz de Santamaría Antón, vicepremierul Spaniei, a fost delegată să preia atribuţiile administrative ale regiunii, iar Ministerul spaniol de Interne a preluat conducerea forţelor de ordine regionale.
Nou parlament, anti-secesiune
Partidele din Catalonia care susţin independenţa regiunii nu vor mai obţine o majoritate în Parlamentul regional, în urma alegerilor anticipate ce vor fi organizate la 21 decembrie, potrivit unui sondaj publicat ieri, scrie Reuters. Potrivit studiului, partidele pro-independenţă ar fi susţinute de 42% dintre catalani, iar partidele care se opun independenţei ar fi alese de 43% dintre votanţi. Între timp, la Barcelona, sute de mii de persoane au participat, ieri, la un marș contra secesiunii Cataloniei
Un purtător de cuvânt al Guvernului spaniol i-a îndemnat pe liderii destituiţi din Catalonia să participe la viitoarele alegeri, afirmând că Madridul nu se va opune participării lui Carles Puigdemont la scrutinul regional din decembrie.
Soraya Sáenz de Santamaría Antón, care va prelua atribuţiile administrative ale regiunii, este membră a Partidului Popular şi vicepremier al Spaniei. Anterior, ea a fost purtător de cuvânt al guvernului, ministru al Sănătăţii, ministru de Justiţie şi purtător de cuvânt al PP. De Santamaría este descrisă de presa spaniolă drept mâna dreaptă a premierului, fiind numită „fata lui Rajoy” şi, foarte probabil, va fi succesoarea acestuia la conducerea partidului.